Acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon este o meditație profundă asupra naturii și valorii înțelepciunii. Autorul începe prin a-și recunoaște propria natură umană și muritoare, subliniind că, deși este un om ca oricare altul, a căutat înțelepciunea și a fost binecuvântat cu ea.
Înțelepciunea este prezentată ca fiind mai valoroasă decât bogățiile materiale, inclusiv aurul și argintul. Autorul afirmă că înțelepciunea aduce cu sine toate bunătățile și este sursa adevăratei bogății. Înțelepciunea este descrisă ca având multe calități: este sfântă, fără pereche, ageră, pătrunzătoare, neîntinată, iubitoare de bine și atotputernică. Ea este văzută ca o manifestare a puterii lui Dumnezeu.
Înțelepciunea este prezentată ca un mediator între Dumnezeu și om, aducând oamenii mai aproape de Dumnezeu și făcându-i prieteni ai Lui și prooroci.
Autorul vorbește despre înțelepciunea care i-a fost dată pentru a înțelege lumea – de la natura umană la stele și elementele naturii. Aceasta subliniază ideea că înțelepciunea este esențială pentru înțelegerea lumii și a locului omului în ea.
Înțelepciunea este descrisă ca fiind mai strălucitoare decât soarele și mai durabilă decât lumina, sugerând că înțelepciunea are o valoare eternă, în contrast cu lucrurile trecătoare ale lumii. Pasajul se încheie cu ideea că înțelepciunea este calea spre a deveni prieten al lui Dumnezeu și proroc, subliniind importanța ei spirituală și eternă.
În concluzie, acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon evidențiază înțelepciunea ca fiind cea mai mare comoară pe care o poate căuta și dobândi un om, superioară tuturor bogățiilor materiale și esențială pentru o viață plină de sens și apropiere de Dumnezeu.
Solomon – Capitolul 7
- Sunt şi eu om muritor asemenea tuturor şi coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ.
- Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului odihnitor.
- Şi după ce m-am născut, am respirat aerul obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu.
- Am fost înfăşat în scutece şi am dat părinţilor grijă şi bătaie de cap.
- Şi nici un rege n-a început altfel, când s-a născut.
- Că toţi intră în viaţă în acelaşi fel şi ies iarăşi la fel.
- Pentru aceea m-am rugat şi mi s-a dat înţelepciune, am chemat, şi duhul cuminţeniei a coborât în mine.
- Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţiile deşarte faţă de ea.
- N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.
- Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
- Împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate.
- Şi m-am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. Totuşi eu nu ştiam că ea este născătoarea lor.
- Am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei.
- Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură.
- Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor.
- Că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor.
- El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt, ca să ştiu întocmirea lumii şi lucrarea stihiilor.
- Începutul şi sfârşitul şi mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile văzduhului,
- Cursurile anilor şi rânduiala stelelor,
- Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor, puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor şi însuşirile rădăcinilor.
- Toate cele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învăţătură.
- Într-adevăr, în ea se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neoprit, binefăcător,
- Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri.
- Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei.
- Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.
- Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale.
- Fiindcă este una, toate le poate, şi rămânând una cu sine însăşi, ea toate le înnoieşte, şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci.
- Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune.
- Ea este mai frumoasă decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înţelepciunea o întrece.
- Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii.
Citește și: Solomon – Capitolul 6
