Acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon prezintă o perspectivă profundă asupra naturii umane, a vieții și a morții, precum și a relației dintre om și Dumnezeu.
Pasajul începe cu o meditație asupra naturii trecătoare și adesea triste a vieții umane. Se exprimă o viziune pesimistă, conform căreia viața este scurtă, fără un scop clar, și se sfârșește cu moartea, care pare inevitabilă și definitivă.
Textul descrie apoi o atitudine materialistă și hedonistă, unde scopul vieții este să te bucuri de plăcerile lumii, fără a te gândi la consecințe sau la moralitate. Această perspectivă ignoră orice dimensiune spirituală sau eternă a existenței. Se observă o lipsă de empatie și o tendință de a asupri pe cei slabi și neajutorați. Acest comportament este prezentat ca fiind lipsit de moralitate și de respect față de legea divină.
Pasajul critică pe cei care îl persecută pe cel drept, văzându-l ca pe o amenințare la adresa modului lor de viață lipsit de moralitate. Există o ironie în modul în care aceștia îl provoacă pe cel drept să demonstreze divinitatea sa, fără să înțeleagă că tocmai această provocare îi dezvăluie propria lor lipsă de înțelegere spirituală.
Pasajul se încheie cu ideea că moartea a intrat în lume prin pizma diavolului, sugerând că răul și moartea nu fac parte din planul original al lui Dumnezeu pentru umanitate. Aceasta subliniază ideea că adevărata natură a omului este destinată pentru nemurire și pentru a reflecta imaginea divină.
În întregul pasaj, se face un contrast puternic între viziunea materialistă și cea spirituală asupra vieții. În timp ce primii se concentrează pe plăcerile trecătoare și ignoră consecințele morale ale acțiunilor lor, cei drepți sunt prezentati ca având o înțelegere mai profundă a vieții și a valorilor etice.
În acest context, înțelepciunea și dreptatea divină sunt văzute ca fiind fundamentale pentru înțelegerea corectă a vieții și a morții. Înțelepciunea este prezentată ca fiind cheia pentru a trăi în armonie cu planul divin, în timp ce ignoranța și răutatea duc la suferință și moarte.
Pasajul sugerează că o schimbare a inimii și a minții este necesară pentru a evita capcanele materialismului și imoralității. Pocăința și întoarcerea la Dumnezeu sunt văzute ca fiind esențiale pentru a găsi adevărata împlinire și salvare.
Acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon oferă o perspectivă profundă asupra luptei dintre bine și rău în inima umană, subliniind importanța înțelepciunii, dreptății și pocăinței în călătoria spirituală a fiecărui individ.
Solomon – Capitolul 2
- Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: “Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol.
- Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
- Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor.
- Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază.
- Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi.
- Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii.
- Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară.
- Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veştejesc.
- Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
- Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.
- Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos.
- Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie.
- El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului.
- El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el.
- Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate.
- Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.
- Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă.
- Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.
- Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui.
- Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el”.
- Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit.
- Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor.
- Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale.
- Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.
Citește și: Solomon – Capitolul 1
