Acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon abordează tema idolatriei și a închinării la idoli, subliniind diferența fundamentală între Dumnezeu și creațiile omenești. Pasajul începe prin a descrie Dumnezeu ca fiind “bun și adevărat, îndelung-răbdător și cu milă cârmuitor a toate”. Această descriere subliniază caracterul iubitor și milostiv al lui Dumnezeu, în contrast cu natura inertă și lipsită de viață a idolilor.
Versetele sugerează că adevărata înțelepciune și dreptate constă în recunoașterea și cunoașterea lui Dumnezeu. Aceasta este văzută ca fiind rădăcina nemuririi, sugerând că o relație autentică cu Dumnezeu duce la o înțelegere mai profundă a vieții și a existenței.
Pasajul critică aspru practica de a crea și venera idoli, descriindu-i pe cei care se închină la idoli ca fiind “iubitori de rele”. Se subliniază faptul că idoli sunt creații omenești, făcute din materiale precum lemnul sau lutul, și sunt lipsiți de orice putere sau valoare spirituală.
Se evidențiază ideea că cei care creează idoli sunt înșelați de propriile lor creații. Ei atribuie valoare și putere spirituală unor obiecte neînsuflețite, ignorând faptul că acestea sunt doar produse ale mâinilor lor.
Pasajul face o distincție clară între Dumnezeu, Creatorul suprem, și idoli, care sunt doar creații ale omului. Se subliniază faptul că omul, fiind o creație a lui Dumnezeu, nu poate crea un dumnezeu adevărat.
Se sugerează că idolatria duce la o înțelegere greșită a divinității și la o pierdere a adevăratei cunoașteri a lui Dumnezeu. Idolatria este prezentată ca o cale spre auto-înșelare și departe de adevăr.
În concluzie, acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon oferă o critică puternică a idolatriei, subliniind importanța recunoașterii și venerării adevăratului Dumnezeu. Acesta este un mesaj despre pericolul de a înlocui adorarea lui Dumnezeu cu venerarea creațiilor omenești și despre necesitatea înțelegerii corecte a naturii divine.
Solomon – Capitolul 15
- Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelung-răbdător şi cu milă cârmuitor a toate.
- Chiar când păcătuim, ai Tăi suntem, noi cei ce cunoaştem puterea Ta, dar nu vom păcătui, ştiind bine că suntem din numărul celor număraţi ai Tăi.
- Că a Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea Ta este rădăcina nemuririi.
- Pe noi nu ne-au înşelat născocirile omeneşti ale unui meşteşug viclean; ici truda deşartă a zugravilor, adică chipul mânjit cu multe feluri de vopsele,
- A cărui înfăţişare aţâţă patima celor nebuni, cu pofta chipului neînsufleţit al unei arătări fără viaţă.
- Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici să aibă asemenea nădejdi, şi cei care le fac şi cei care le poftesc şi li se închină.
- Olarul frământă pământul moale cu osteneală şi face spre slujba noastră orice vas şi din acelaşi pământ face vase spre curată întrebuinţare şi altele dimpotrivă, dar toate asemenea; şi care vas de ce treabă să fie, hotărăşte olarul.
- Apoi cu nelegiuită trudă, din acelaşi pământ, tot el scoate un deşert chip de idol, el care, cu puţin mai înainte, din pământ a fost făcut şi după puţin se va întoarce iarăşi de unde a fost luat, când se va cere să dea sufletul cu care este dator.
- Dar el se îngrijeşte nu de aceea că puterile lui slăbesc, nici că viaţa este scurtă, ci se ia la întrecere cu meşterii aurari şi argintari şi face ce fac făurarii în aramă şi, ca mare cinste pentru el, ţine să facă chipuri amăgitoare.
- Inima lui este cenuşă şi nădejdea lui mai slabă ca pământul şi viaţa lui mai mică în cinste decât lutul.
- Fiindcă el n-a cunoscut pe Făcătorul său, şi pe Cel care i-a insuflat duhul faptelor şi a pus în el putere de viaţă,
- Ci socoteşte că viaţa noastră este jucărie şi traiul nostru ca un târg de câştig, pentru că – aşa zic ei – trebuie să câştigi bani în orice chip, chiar făcând rău.
- Dar bine să ştie că păcătuieşte mai mult decât toţi ceilalţi acela care, din acelaşi lut, scoate vase care se pot uşor sparge şi chipuri idoleşti.
- Ci toţi aceştia sunt mai nebuni şi mai de plâns decât sufletul unui copil; sunt toţi duşmanii poporului tău şi asupritorii lui;
- Căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă.
- Cel care i-a făcut a fost un om, şi cel care a primit duhul în dar, tocmai el i-a închipuit, căci nici un om nu poate să facă un dumnezeu la fel cu el.
- El fiind muritor, el face un lucru fără viaţă cu mâinile lui nelegiuite, el preţuieşte mai mult decât idolii săi, fiindcă el este viu, iar aceia nicidecum.
- Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase, care, după prostia lor, sunt mai rele decât celelalte.
- N-au în ele nici o bunătate care să ni le facă dragi şi ele sunt în afară şi de la lauda lui Dumnezeu, şi de la binecuvântarea Lui.
Citește și: Solomon – Capitolul 14
