Solomon – Capitolul 13

Solomon – Capitolul 13

Acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon abordează tema idolatriei și a limitelor înțelegerii umane în ceea ce privește divinitatea.  Pasajul critică pe cei care adoră idoli creați de mâna omului, cum ar fi statuile din aur, argint sau lemn. Acești idoli sunt descriși ca fiind lipsiți de viață și de putere, incapabili să ofere ajutor sau protecție.

Se subliniază că oamenii, în căutarea lor de a înțelege divinitatea, se pot rătăci și pot ajunge să venereze creații omenești, în loc să recunoască adevăratul Dumnezeu. Pasajul sugerează că, prin observarea frumuseții și complexității lumii naturale, oamenii ar trebui să recunoască existența și puterea Creatorului. Acesta este un apel la recunoașterea lui Dumnezeu prin intermediul lucrurilor create de El.

Se evidențiază ironia situației în care oamenii se roagă la idoli pentru ajutor, deși acești idoli sunt neputincioși și au nevoie de sprijin fizic pentru a nu cădea. Se face o distincție clară între Dumnezeul atotputernic și idoli, subliniindu-se că Dumnezeu este sursa vieții și a puterii, în timp ce idoli sunt doar obiecte neînsuflețite.

Pasajul sugerează că venerarea idolilor este rezultatul necunoașterii și rătăcirii spirituale, iar cei care practică idolatria sunt lipsiți de adevărata înțelegere a lui Dumnezeu.

În concluzie, acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon oferă o critică puternică a idolatriei și subliniază importanța recunoașterii și venerării adevăratului Dumnezeu, Creatorul universului. Acesta este un mesaj despre pericolul de a înlocui adorarea lui Dumnezeu cu venerarea creațiilor omenești și despre necesitatea înțelegerii corecte a naturii divine.

Solomon – Capitolul 13

  1. Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter;
  2. Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică, sau luminătorii cerului;
  3. Ei, care, desfătaţi de frumuseţea acestora, le-au luat drept dumnezei, să ştie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Însuşi este începătorul frumuseţii, este făcătorul lor.
  4. Iar dacă se minunează de putere şi de lucrare, să înţeleagă din acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a făcut.
  5. Căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
  6. Dar, în acelaşi timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca aceştia rătăcesc căutând pe Dumnezeu şi străduindu-se să-L afle.
  7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu şi cercetându-le, ei se încredinţează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute.
  8. De altă parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea.
  9. Că dacă au putut să adune atâta învăţătură, ca să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degrabă pe Stăpânul lumii?
  10. Dar sunt cu totul ticăloşi şi şi-au pus nădejdea în lucruri fără de viaţă cei care au numit dumnezei lucrurile mâinilor omeneşti, aurul şi argintul cu meşteşug lucrat şi închipuiri de dobitoace sau piatră netrebnică, cioplită de mână de demult.
  11. Un meşter lemnar a tăiat din pădure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coajă şi apoi cu îndemânarea sa a făcut din el o unealtă folositoare spre slujba vieţii.
  12. Rămăşiţele de la lemnul lucrat le pune pe foc să îşi fiarbă de mâncare şi îşi potoleşte foamea.
  13. Şi ce-a mai rămas dintr-acestea, nefiind de nici o treabă, pentru că este lemn strâmb şi noduros, îl ciopleşte ca să-i treacă de urât şi, potrivindu-l şi meşteşugindu-l, l-a făcut asemenea cu chipul de om.
  14. Sau l-a făcut asemenea vreunui dobitoc de nimic şi, vopsindu-l peste tot şi rumenindu-l la faţă cu vopsea roşie, i-a ascuns toate metehnele.
  15. Apoi i-a făcut în perete bună aşezare, l-a pus acolo şi l-a întărit cu piroane de fier.
  16. El are grijă de idol să nu cadă, ştiind bine că nu-şi poate ajuta singur, căci nu este decât un chip care are nevoie de ajutor.
  17. Dar el se roagă chipului pentru averea sa, pentru nunţile sale şi pentru fiii săi şi nu se ruşinează a vorbi către lucrul cel neînsufleţit.
  18. El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viaţă celui mort şi de ajutor celui ce nu poate să dea nici unul; el se roagă de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare.
  19. Ca să-şi pună la adăpost averea, alergătura şi izbânda muncii sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege.

Citește și: Solomon – Capitolul 12

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *