Acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon evidențiază puterea, mila și dreptatea lui Dumnezeu în relația Sa cu creația și oamenii.
Pasajul începe prin a recunoaște puterea lui Dumnezeu de a crea și de a ordona lumea prin cuvântul și înțelepciunea Sa. Este subliniată capacitatea lui Dumnezeu de a stăpâni și de a guverna creația. Dumnezeu este prezentat ca protector al oamenilor drepți, salvându-i din diferite pericole și încercări, cum ar fi povestea lui Noe și potopul sau salvarea lui Lot.
Dumnezeu pedepsește pe cei răi, dar se și îndură, oferindu-le șansa de a se pocăi. Aceasta reflectă dreptatea și mila divină. Dumnezeu folosește elemente ale naturii și evenimente istorice pentru a învăța și a pedepsi omenirea. De exemplu, trimite animale sălbatice ca pedeapsă, dar și ca mijloc de a-i învăța pe oameni lecții morale.
Este subliniată puterea nelimitată a lui Dumnezeu, care poate controla și crea orice, dar alege să acționeze cu măsură și echilibru. Dumnezeu iubește toate creațiile Sale și nu urăște nimic din ceea ce a făcut. Aceasta subliniază ideea că tot ceea ce există are un scop și este valoros în ochii lui Dumnezeu.
Pasajul încheie cu ideea că Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor și că nimic nu ar putea exista fără voința Sa. Acesta este un mesaj de recunoaștere a suveranității și omnipotenței divine.
În concluzie, acest pasaj din Cartea Înțelepciunii lui Solomon oferă o perspectivă profundă asupra naturii și acțiunilor lui Dumnezeu, subliniind puterea, dreptatea, mila și iubirea Sa universală. Dumnezeu este prezentat ca un creator și stăpânitor atotputernic, dar și ca un părinte iubitor și îndurător.
Solomon – Capitolul 11
- Făcut-a să sporească lucrările lor prin mâna sfântului prooroc,
- Şi-au făcut cale prin pustiul cel nelocuit, şi-au întins corturile lor în locuri neumblate.
- Au stat dârji împotriva duşmanilor lor şi au respins pe potrivnicii lor.
- Au îndurat setea şi au chemat numele Tău şi apă li s-a dat dintr-o stâncă aspră şi din piatră şi-au astâmpărat astfel setea.
- Ceea ce fusese pedeapsă pentru vrăjmaşi s-a făcut pentru ei, în nevoia lor, binecuvântare.
- Şi pe când apa marelui fluviu se prefăcuse în. sânge necurat,
- Spre pedeapsă că Faraon poruncise să ucidă pe copii, Tu ai dat celor ce-şi pierduseră nădejdea apă din belşug;
- Şi astfel le-ai arătat prin setea de care suferiseră, cu ce pedeapsă pedepseşti pe potrivnicii lor.
- Şi din această certare, cu toate că fuseseră certaţi cu cruţare, ei au ştiut cum sunt chinuiţi nelegiuiţii, judecaţi sub mânie.
- Cercatu-i-ai pe unii ca un părinte care dojeneşte, iar pe ceilalţi i-ai pedepsit ca un împărat aspru care osândeşte.
- Şi cei care erau de faţă şi cei de departe se chinuiau deopotrivă.
- O îndoită durere i-a cuprins şi suspinau, aducându-şi aminte de lucrurile trecute.
- Căci dându-şi seama că pedepsele lor au fost spre binele celor scăpaţi, au cunoscut puterea lui Dumnezeu,
- Acela pe Care mai înainte L-au lepădat şi L-au avut de batjocură, mai pe urmă s-au minunat în faţa Lui, după ce au suferit o sete cu totul altfel decât cei drepţi.
- Pentru gândurile cele neînţelegătoare ale destrăbălării lor, care îi rătăceau şi-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare şi fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stăpâne, spre pedeapsă, mulţime de animale fără minte,
- Ca să înveţe că prin ceea ce păcătuieşte cineva, prin aceea se şi pedepseşte.
- Nu era cu anevoie mâinii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, să trimită asupra lor mulţime de urşi şi lei fioroşi,
- Sau de fiare nou-create, necunoscute şi pline de turbare, suflând aburi arzători, scoţând pe nas fum puturos, sau risipind din ochi înfricoşătoare fulgere.
- Şi aceste fiare puteau să-i omoare nu numai cu muşcătura, dar să-i îngrozească şi chiar să-i ucidă cu vederea lor.
- Şi fără de acestea, puteau să piară numai la o suflare, urmăriţi de dreptatea răzbunătoare şi vânturaţi de vântul puterii Tale; ci toate le-ai rânduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă.
- Căci Tu pururea ai putere nemărginită şi tăriei braţului Tău cine va sta împotrivă?
- Lumea toată, înaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpăna să se plece şi ca picătura de rouă cea de dimineaţă, ce se coboară pe pământ.
- Şi miluieşti pe toţi, că toate le poţi şi treci cu vederea greşelile oamenilor, ca să se pocăiască.
- Pentru că iubeşti toate cele ce sunt şi nimic nu urgiseşti din cele ce ai făcut, că dacă ai fi urât un lucru, nu l-ai fi plăsmuit.
- Şi cum ar fi rămas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dăinui, dacă n-ar fi fost chemat de Tine la fiinţă?
- Dar Tu ierţi tuturor, că toate ale Tale sunt, Stăpâne, iubitorule de suflete.
Citește și: Solomon – Capitolul 10
