Versetele din Psalmul 76 sunt o expresie a tristeții și disperării în fața necazurilor, urmată de reînnoirea speranței în Dumnezeu.
Versetele 1-2 încep cu o chemare către Dumnezeu din partea autorului, care este într-o situație de mare necaz. El strigă către Dumnezeu, exprimându-și nevoia de ajutor și consolare.
Versetele 3-6 descriu un sentiment de disperare profundă. El își amintește de Dumnezeu și este tulburat de aparenta Sa tăcere. În timpul nopții, el se gândește la trecut, la vremurile mai bune și se întreabă dacă Dumnezeu l-a părăsit.
Versetele 7-10 exprimă îndoiala și neliniștea autorului cu privire la posibilitatea ca Dumnezeu să-l fi părăsit pentru totdeauna. În versetul 10, însă, el începe să înțeleagă că toate acestea fac parte din planul lui Dumnezeu.
Versetele 11-13 reflectă un schimb de perspectivă, o întoarcere la speranță și la credința în Dumnezeu. El își amintește de faptele minunate ale lui Dumnezeu și începe să reflecteze la ele, lăudându-L pe Dumnezeu pentru sfințenia și măreția Lui.
Versetele 14-18 continuă lauda adresată lui Dumnezeu, amintind de salvarea pe care a oferit-o poporului evreu. Aici sunt descrise și puterea naturii care reacționează în prezența lui Dumnezeu, sugerând omnipotența divină.
Versetul 19 încheie psalmul cu referire la povestea Exodului, când Dumnezeu a condus poporul evreu din Egipt spre Țara Promisă, cu ajutorul lui Moise și Aaron. Aceasta este o amintire concretă a ajutorului și îndrumării pe care Dumnezeu le-a oferit poporului Său în trecut.
Psalmul 76 este o mărturie a luptei interioare a autorului între disperare și speranță, între îndoială și credință. Deși se confruntă cu necazuri și suferințe, el își găsește în cele din urmă consolarea în rememorarea faptelor minunate ale lui Dumnezeu și în convingerea că Dumnezeu îl va ghida și îl va ajuta.
Psalmul 76
- Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu și a căutat spre mine.
- în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar și noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui și n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie.
- Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am cutremurat; gândit-am și a slăbit duhul meu.
- Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am și n-am grăit.
- Gândit-am la zilele cele de demult și de anii cei veșnici mi-am adus aminte şi cugetam;
- Noaptea în inima mea gândeam și se frământa duhul meu zicând:
- Oare, în veci mă va lepăda Domnul și nu va mai binevoi în mine?
- Oare, până în sfârșit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
- Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?
- Și am zis: Acum am început să înțeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
- Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului și-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
- Și voi cugeta la toate lucrurile Tale și la faptele Tale mă voi gândi.
- Dumnezeule, în sfințenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni!
- Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu brațul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob și ai lui Iosif.
- Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat și s-au tulburat adâncurile.
- Glas au dat norii că săgețile Tale trec.
- Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a și s-a cutremurat pământul.
- În mare este calea Ta și cărările Tale în ape multe și urmele Tale nu se vor cunoaște.
- Povățuit-ai ca pe niște oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Citește și: Psalmul 75
