Versetele prezentate fac parte din Psalmul 72 din Vechiul Testament, un psalm scris de Asaf, unul dintre conducătorii muzicali ai regelui David. Acest psalm reflectă lupta interioară a autorului în fața aparențelor nedreptăți și a prosperității păcătoșilor. Psalmul începe cu afirmația că Dumnezeu este bun cu cei drepți la inimă, dar Asaf este conștient că mulți păcătoși par să prospere în lumea aceasta.
Semnificația psalmului
Asaf remarcă faptul că mulţi dintre cei care trăiesc o viaţă imorală şi nedreaptă par să se descurce bine, să aibă avere şi să nu sufere consecinţele acţiunilor lor rele. El simte o uşoară invidie faţă de aceşti oameni şi recunoaşte că aproape a alunecat pe acest drum al păcatului. Dar, apoi, îşi dă seama că această atitudine este greşită şi îşi reafirmă credinţa în Dumnezeu şi în promisiunile Sale.
El îşi aminteşte că Dumnezeu pedepseşte păcatul şi că la final, toţi cei care trăiesc în mod nedrept vor plăti pentru acţiunile lor. Asaf conchide că a fi aproape de Dumnezeu este cel mai important lucru în viaţă şi că a pune nădejdea în El este calea către adevărata fericire.
Aceste versete ne învaţă că, în viaţă putem fi tentaţi să admirăm şi să invidiem succesul celor care par să prospere prin mijloace nedrepte, dar că această atitudine nu este una corectă. Putem avea încredere că Dumnezeu va pedepsi păcatul şi că justiţia divină va fi întotdeauna mai presus de aparenţele pământeşti.
De asemenea, versetele ne amintesc să ne îndreptăm atenţia spre Dumnezeu şi să avem încredere în El, pentru că numai prin apropierea de El putem găsi adevărata fericire şi pace interioară.
Citește și: Psalmul 41
Psalmul 72
- Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă.
- Iar mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei.
- Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor.
- Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei.
- De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi.
- Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia.
- Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală.
- Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus.
- Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul.
- Pentru aceasta poporul meu se ia după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune
- Şi zice: “Cum? ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt?
- Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi”.
- Iar eu am zis: “Deci, în deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,
- Că am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă”.
- Dacă aş fi grăit aşa, iată aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.
- Şi mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.
- Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi:
- Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau.
- Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.
- Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.
- De aceea s-a bucurat inima mea şi rărunchii mei s-au potolit.
- Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.
- Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit.
- Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?
- Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac.
- Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.
- Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului.
Cartea psalmilor
