Acest psalm este o rugăciune și o declarație de credință în Dumnezeu, care alternează între expresii de deziluzie și nădejde. Poetul face apel la Dumnezeu să răstoarne situația nefericită în care se află el și poporul său.
În primele trei versete, există un sentiment de trădare și abandon, sugerând că Dumnezeu i-a părăsit pe cei care Îl invocă. Aceasta poate reprezenta o perioadă de încercare sau de tribulație.
Versetele 4 și 5 sunt un apel pentru ajutor și intervenție divină. Autorul îi cere lui Dumnezeu să ofere un semn și să-l salveze, exprimând astfel încrederea în mila lui Dumnezeu.
Versetele 6 până la 9 sunt declarații ale puterii și suveranității lui Dumnezeu. Acestea pot fi interpretate ca un semn de speranță, reamintind că Dumnezeu este cel care controlează totul și că El are puterea de a schimba situația.
Citește și: Psalmul 58
Versetele 10 și 11 se întorc la tema abandonului și a sentimentului de neajutorare. Autorul se întreabă cine îl va ajuta dacă Dumnezeu îi va părăsi.
În versetul 12, el își exprimă disperarea, considerând că ajutorul uman este inutil și doar ajutorul divin poate oferi o soluție. Este o recunoaștere a dependenței absolute de Dumnezeu.
Ultimul verset, versetul 13, încheie psalmul pe o notă de speranță și încredere. Chiar dacă există perioade de încercare și de suferință, cu ajutorul lui Dumnezeu, credincioșii vor avea victoria asupra vrăjmașilor lor.
În întregime, acest psalm ne oferă o privire asupra intensității și complexității relației umane cu divinitatea. În pofida dificultăților, suferinței și încercărilor, încrederea în puterea și mila lui Dumnezeu rămâne constantă.
Psalmul 59
- Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi și ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai și Te-ai milostivit spre noi.
- Cutremurat-ai pământul și l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
- Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinței.
- Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la fața arcului;
- Ca să se izbăvească cei iubiți ai Tăi. Mântuiește-mă cu dreapta Ta și mă auzi.
- Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: “Bucura-Mă-voi și voi împărți Sichemul și valea Sucot o voi măsura.
- Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase și Efraim, tăria capului Meu,
- Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
- Spre Idumeea voi întinde încălțămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus”.
- Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povățui până la Idumeea?
- Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieși Dumnezeule, cu oștirile noastre?
- Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoți din necaz, că deșartă este izbăvirea de la om.
- Cu Dumnezeu vom birui și El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.
