Psalmul începe prin a menționa actele trecute ale lui Dumnezeu, care au fost transmise prin tradiție orală (“cu urechile noastre am auzit, părinții noștri ne-au spus nouă”). Există un sentiment de recunoaștere a puterii lui Dumnezeu, sugerând că El a protejat și ghidat poporul în trecut.
După aceea, discursul se mișcă spre o afirmație de credință în Dumnezeu ca izvor al mântuirii și al puterii și nu în armamentul uman (“Că nu cu sabia lor au moștenit pământul”). Acesta este un puternic mesaj de încredere în puterea divină și de dependență de Dumnezeu pentru protecție și triumf.
Cu toate acestea, există o schimbare bruscă în tonul și sentimentul pasajului în jurul versetului 11, în care autorul descrie o stare de abandon și trădare de către Dumnezeu. Acest sentiment de deznădejde și suferință este accentuat prin imagini puternice, cum ar fi a fi “vândut fără de preț”, a fi “rușinat”, și a fi “dat ca oi de mâncare”.
Chiar și în mijlocul acestei suferințe, autorul reafirmă angajamentul său față de Dumnezeu și negă că a abandonat legământul cu divinitatea (“Acestea toate au venit peste noi și nu Te-am uitat și n-am călcat legământul Tău”). Acesta este un testament al credinței neclintite, chiar și în mijlocul suferinței și a adversității.
Psalmul se încheie cu o rugăciune urgentă pentru ajutorul lui Dumnezeu, cerând divinității să se trezească și să-i salveze pe el și pe poporul său de la suferință. Aceasta oferă o notă de speranță și un apel către mila și compasiunea divină.
Acest psalm reflectă o gamă largă de emoții umane, de la recunoștință și încredere la tristețe și deznădejde, dar în final reafirmă credința neclintită a vorbitorului în Dumnezeu.
Citește și: Psalmul 42
Psalmul 43
- Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinții noștri ne-au spus nouă
- Lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult.
- Mâna Ta popoare a nimicit, iar pe părinți i-ai sădit; bătut-ai popoare, iar pe ei i-ai înmulțit.
- Că nu cu sabia lor au moștenit pământul și brațul lor nu i-a izbăvit pe ei,
- Ci dreapta Ta și brațul Tău și luminarea feței Tale, că bine ai voit întru ei.
- Tu ești Însuți Împăratul meu și Dumnezeul meu, Cel ce poruncești mântuirea lui Iacob;
- Cu Tine pe vrăjmașii noștri îi vom lovi și cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoală asupra noastră.
- Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui și sabia mea nu mă va mântui.
- Că ne-ai izbăvit pe noi de cei ce ne necăjesc pe noi și pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai rușinat.
- Cu Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua și numele Tău îl vom lăuda în veac.
- Iar acum ne-ai lepădat și ne-ai rușinat pe noi și nu vei ieși cu oștirile noastre;
- Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de la dușmanii noștri și cei ce ne urăsc pe noi ne-au jefuit.
- Datu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare și întru neamuri ne-ai risipit;
- Vândut-ai pe poporul Tău fără de preț și nu l-ai prețuit când l-ai vândut.
- Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor dimprejurul nostru;
- Pusu-ne-ai pe noi pildă către neamuri, clătinare de cap între popoare.
- Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este și rușinea obrazului meu m-a acoperit,
- De către glasul celui ce ocăraște și clevetește, de către fața vrăjmașului și prigonitorului.
- Acestea toate au venit peste noi și nu Te-am uitat și n-am călcat legământul Tău
- Şi nu s-a dat înapoi inima noastră; iar pașii noștri nu s-au abătut de la calea Ta,
- Că ne-ai smerit pe noi în loc de durere și ne-a acoperit pe noi umbra morții.
- De am fi uitat numele Dumnezeului nostru și am fi întins mâinile noastre spre dumnezeu străin,
- Oare, Dumnezeu n-ar fi cercetat acestea? Că El știe ascunzișurile inimii.
- Că pentru Tine suntem uciși toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere.
- Deșteaptă-te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te și nu ne lepăda până în sfârșit.
- Pentru ce întorci fața Ta? Uiți de sărăcia noastră și de necazul nostru?
- Că s-a plecat în țărână sufletul nostru, lipitu-s-a de pământ pântecele nostru.
- Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pe noi, pentru numele Tău.
