Psalmul 38

Aceste versete arată evlavie, smerenie și introspecție în fața lui Dumnezeu. David, ca și mulți dintre noi, recunoaște că este supus tentației și păcatului, dar se străduiește să-și păzească gândurile și acțiunile, pentru a nu-l ofensa pe Dumnezeu.

În versetele 1 și 2, David își exprimă intenția de a-și controla cuvintele și acțiunile, ceea ce demonstrează importanța de a rămâne pur și adevărat înaintea lui Dumnezeu. În versetele 3 și 4, el vorbește despre smerenia și durerea sa interioară, precum și despre aprinderea unui “foc” în cugetul său, posibil simbolizând sârguința și pasiunea sa pentru a se apropia de Dumnezeu.

Versetele 5 și 6 exprimă dorința lui David de a cunoaște sfârșitul vieții și numărul zilelor sale, un refuz de a se baza pe sine și un angajament de a se încrede în Dumnezeu. El recunoaște fragilitatea și efemeritatea vieții și că doar Dumnezeu deține controlul asupra tuturor lucrurilor.

Versetele 7-10 continuă meditația asupra efemerității și deșertăciunii vieții omenești. David reflectă asupra neputinței sale în fața lui Dumnezeu și constată că, omul se agită în deșert, acumulând averi care nu pot fi folosite după moarte.

Versetele 11-13 evidențiază răbdarea și credința lui David în Dumnezeu, ca sursă de mângâiere și sprijin, precum și dorința lui de a fi izbăvit de fărădelegi. În versetele 14 și 15, David vorbește despre suferința cauzată de mustrările lui Dumnezeu și fragilitatea vieții.

În încheiere, versetele 16-18 reprezintă rugăciunea lui David adresată lui Dumnezeu, cerându-I să-l asculte, să-i acorde odihnă și să-l elibereze de suferință. Acest psalm ilustrează relația dintre om și Dumnezeu și eforturile continue ale omului de a se apropia de Dumnezeu prin rugăciune, smerenie și introspecție.

Psalmul 38

1. Zis-am: “Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2. Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”.
3. Amuțit-am și m-am smerit și nici de bine n-am grăit și durerea mea s-a înnoit.
4. Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu și în cugetul meu se va aprinde foc.
5. Grăit-am cu limba mea: “Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu,
6. Și numărul zilelor mele care este, ca să știu ce-mi lipsește”.
7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele și statul meu ca nimic înaintea Ta.
8. Dar toate sunt deșertăciuni; tot omul ce viază.
9. Deși ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
10. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele.
11. Și acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Și statul meu de la Tine este.
12. De toate fărădelegile mele izbăvește-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu ești Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14. De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârșit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15. Și ai subțiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deșert se tulbură tot pământeanul.
16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, și cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17. Căci străin sunt eu la Tine și străin ca toți părinții mei.
18. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi.

Citește și: Psalmul 37