Acest este un fragment din Psalmii biblici, mai precis din Psalmul 141 (în numerotarea Septuagintei) sau 142 (în numerotarea Masoretică). Este o rugăciune a lui David din momentul în care se afla în peșteră, fugind de vrăjmașii săi.
Psalmul exprimă disperarea și singurătatea autorului, care se simte prins într-o capcană fără scăpare. El descrie sentimentul de a fi abandonat și nerecunoscut de către cei din jur. Cu toate acestea, în mijlocul acestui disper, David își găsește speranța și refugiul în Dumnezeu. El își varsă inima înaintea Lui, știind că Dumnezeu îl cunoaște și înțelege suferința sa.
La finalul psalmului, David își exprimă încrederea că va fi eliberat și că dreptatea va triumfa. El anticipează momentul în care va lăuda numele lui Dumnezeu și va fi înconjurat de cei drepți.
Acest psalm este un exemplu de încredere și speranță în Dumnezeu în mijlocul încercărilor și tribulațiilor vieții.
Psalmul 141
- Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
- Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
- Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
- Luat-am seama de-a dreapta și am privit și nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine și nu este cel ce caută sufletul meu.
- Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: “Tu ești nădejdea mea, partea mea ești în pământul celor vii”.
- Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
- Scoate din temniță sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă așteaptă drepții, până ce-mi vei răsplăti mie.
Citește și: Psalmul 140
