Psalmul 140

Psalmul 140

În acest psalm, autorul (tradițional considerat regele David) apelează la ajutorul și protecția divină împotriva celor care îi sunt dușmani și împotriva propriilor slăbiciuni și ispite.

David compară rugăciunea sa cu tămâia, un simbol al rugăciunii care se înalță către cer. El își exprimă dorința ca Dumnezeu să îl păzească, să îi supravegheze gura și să îi protejeze inima de vicleșug și păcat.

De asemenea, el subliniază contrastul dintre acțiunile sale și ale păcătoșilor, și se roagă ca justiția să fie făcută. Speranța lui stă în Dumnezeu, în care a nădăjduit pentru protecție și mântuire.

Acest psalm este un exemplu frumos al modului în care un credincios poate recurge la Dumnezeu în momente de încercare, cerând protecție, ghidare și purificare.

 Psalmul 140

  1. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine.
  2. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.
  3. Pune Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
  4. Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoți cu aleșii lor.
  5. Certa-mă-va dreptul cu milă și mă va mustra, iar untdelemnul păcătoșilor să nu ungă capul meu; că încă și rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
  6. Prăbușească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
  7. Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
  8. Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
  9. Păzește-mă de cursa care mi-au pus mie și de smintelile celor ce fac fărădelege.

Citește și: Psalmul 139

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *