Psalmul 138 este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți psalmi din Biblie. Este un psalm al regelui David și exprimă măreția cunoașterii și prezenței lui Dumnezeu în viața omului.
În primele versete, David vorbește despre cunoașterea profundă pe care Dumnezeu o are despre om. Dumnezeu îl cunoaște pe om mai bine decât se cunoaște pe sine, cunoaște fiecare acțiune, gând și intenție.
David reflectă la prezența lui Dumnezeu. Indiferent unde ar merge sau ar încerca să se ascundă, Dumnezeu este acolo. Prezența lui Dumnezeu este necontenită și cuprinzătoare.
David meditează la modul în care Dumnezeu l-a format în pântecele mamei sale, subliniind complexitatea și minunăția creației umane.
David este copleșit de numărul și profunzimea gândurilor lui Dumnezeu față de el. Acest lucru sugerează că aceste gânduri sunt mai numeroase decât nisipul.
În aceste versete, David exprimă un sentiment puternic împotriva celor care se ridică împotriva lui Dumnezeu și hulesc numele Său.
David încheie psalmul cerând lui Dumnezeu să-l cerceteze și să-l testeze, să-i descopere orice cale greșită din inima sa și să-l călăuzească pe calea cea veșnică.
Psalmul 138 este o meditație profundă și personală la măreția lui Dumnezeu și la relația intimă pe care o are cu fiecare individ. Fiecare strofă reprezintă o reflecție asupra diverselor aspecte ale naturii și relației lui Dumnezeu cu oamenii. Este un imn al încrederii în dragostea și cunoașterea lui Dumnezeu.
Psalmul 138
- Doamne, cercetatu-m-ai și m-ai cunoscut.
- Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
- Cărarea mea și firul vieții mele Tu le-ai cercetat și toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
- Că încă nu este cuvânt pe limba mea
- Și iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate și pe cele din urmă și pe cele de demult; Tu m-ai zidit și ai pus peste mine mâna Ta.
- Minunată este știința Ta, mai presus de mine; este înaltă și n-o pot ajunge.
- Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi?
- De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești.
- De voi lua aripile mele de dimineață şi de mă voi așeza la marginile mării
- Și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta.
- Și am zis: “Poate întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
- Dar întunericul nu este întuneric la Tine și noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, așa este și lumina ei.
- Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
- Te voi lăuda, că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte.
- Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici ființa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
- Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârși și nici una din ele nu va fi nescrisă.
- Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, și foarte s-a întărit stăpânirea lor.
- Și-i voi număra pe ei, și mai mult decât nisipul se vor înmulți. M-am sculat și încă sunt cu Tine.
- O, de ai ucide pe păcătoși, Dumnezeule! Bărbați vărsători de sânge, depărtați-vă de la mine!
- Aceștia Te grăiesc de rău, Doamne, și vrăjmașii Îți hulesc numele.
- Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mâhnit?
- Cu ură desăvârșita i-am urât pe ei și mi s-au făcut dușmani.
- Cercetează-mă, Doamne, și cunoaște inima mea; încearcă-mă și cunoaște cărările mele
- Și vezi de este calea fărădelegii în mine și mă îndreptează pe calea cea veșnică.
Citește și: Psalmul 137
