Psalmul 103

Psalmul 103

Psalmul 103 este un vibrant imn de laudă către Dumnezeu, creatorul și susținătorul întregii creații. Acesta ne prezintă o imagine a universului ca un teatru al măreției și providenței divine.

La început, psalmul se concentrează asupra măreției lui Dumnezeu, care este înfățișat ca un rege ce se îmbracă în strălucire și lumină. Imagistica folosită pentru a descrie creația îl prezintă pe Dumnezeu ca un arhitect sau un artist cosmic, care întinde cerul, acoperă munții cu apă și face ca vânturile să servească drept mesagerii Săi.

Pe măsură ce psalmul avansează, vedem că Dumnezeu nu doar a creat lumea, ci continuă să o susțină și să aibă grijă de ea. Toate creaturile, fie că sunt fiare sălbatice, păsări sau chiar monștrii marini, depind de El pentru hrana lor. Există un ritm în creație – ziua alternează cu noaptea, animalele își caută hrana, oamenii lucrează și apoi se odihnesc – iar toate acestea au loc sub supravegherea atentă a lui Dumnezeu.

Un aspect remarcabil al acestui psalm este percepția interconexiunii între toate elementele creației. Pământul, marea, animalele, oamenii – toate sunt interdependente și funcționează în armonie, într-un echilibru stabilit de Dumnezeu.

Un alt accent este pus pe efemeritatea vieții. Deși creaturile se nasc și mor, spiritul lui Dumnezeu reînnoiește constant fața pământului. Acest ciclu al vieții și al morții, sub supravegherea divină, evidențiază atât fragilitatea, cât și măreția existenței.

În încheiere, autorul își exprimă dorința de a-L lăuda pe Dumnezeu toată viața lui și speranța că laudele sale îi vor fi plăcute lui Dumnezeu. Aceasta nu este doar o expresie a devoțiunii personale, ci și o invitație adresată tuturor creaturilor să se alăture într-un cântec de laudă către Creator.

Prin urmare, Psalmul 103 nu doar că ne oferă o viziune asupra măreției și grijii lui Dumnezeu față de creație, dar ne și îndeamnă să răspundem acestei iubiri cu recunoștință și laudă.

Psalmul 103

  1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
  2. Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină;
  3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
  4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
  5. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;
  6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui și nu se va clătina în veacul veacului.
  7. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munți vor sta ape.
  8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoșa.
  9. Se suie munți și se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
  10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece și nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
  11. Cel ce trimiți izvoare în văi, prin mijlocul munților vor trece ape;
  12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
  13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
  14. Cel ce adăpi munții din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
  15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor și verdeață spre slujba oamenilor;
  16. Ca să scoată pâine din pământ și vinul veselește inima omului;
  17. Ca să veselească fața cu untdelemn și pâinea inima omului o întărește.
  18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările își vor face cuib.
  19. Locașul cocostârcului în chiparoși. Munții cei înalți adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
  20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele și-a cunoscut apusul său.
  21. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte, când vor ieși toate fiarele pădurii;
  22. Puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
  23. Răsărit-a soarele și s-au adunat și în culcușurile lor se vor culca.
  24. Ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara.
  25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
  26. Marea aceasta este mare și largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăți mici și mari.
  27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
  28. Toate către Tine așteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
  29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți;
  30. Dar întorcându-ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.
  31. Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului.
  32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
  33. Cel ce caută spre pământ și-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munți și fumegă.
  34. Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
  35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
  36. Piară păcătoșii de pe pământ și cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Citește și: Psalmul 102

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *