Acest pasaj descrie începutul poveștii lui Iona, un profet din Vechiul Testament, care primește o misiune de la Dumnezeu, dar încearcă să fugă de responsabilitatea sa.
Dumnezeu îi poruncește lui Iona să meargă în Ninive, un mare oraș păgân, pentru a propovădui împotriva răutății lor. În loc să asculte, Iona alege să fugă în direcția opusă, la Tarsis, pentru a evita această sarcină.
Iona se îmbarcă pe o corabie spre Tarsis, încercând să scape de prezența lui Dumnezeu și de chemarea Sa. Dumnezeu trimite o furtună puternică pe mare, punând în pericol corabia pe care se află Iona. Marinarii, speriați, încearcă să alineze marea aruncând încărcătura peste bord.
În timpul furtunii, Iona doarme în fundul corabiei. Cârmaciul îl trezește și îi cere să se roage la Dumnezeul său pentru salvare. Marinarii aruncă sorți pentru a afla cauza furtunii și sorțul cade pe Iona. El mărturisește că este evreu și se închină Dumnezeului care a creat cerul și pământul, și recunoaște că fuga sa de Dumnezeu a cauzat furtuna.
Iona le spune marinarilor să-l arunce în mare pentru a opri furtuna. Inițial, ei încearcă să vâslească înapoi la țărm, dar fără succes. Înainte de a-l arunca pe Iona în mare, marinarii se roagă lui Dumnezeu să nu-i țină responsabili pentru moartea lui Iona și recunosc suveranitatea lui Dumnezeu.
După ce Iona este aruncat în mare, furtuna se potolește imediat, ceea ce îi face pe marinari să se teamă și mai mult de Dumnezeu. Ei aduc jertfe și fac făgăduințe lui Dumnezeu, recunoscându-I puterea și autoritatea.
Această poveste ilustrează tema centrală a suveranității și milostivirii lui Dumnezeu, precum și consecințele fugii de responsabilitățile divine. Iona încearcă să fugă de chemarea lui Dumnezeu, dar descoperă că nu poate scăpa de prezența și planul divin. Prin această experiență, atât Iona, cât și marinarii, sunt aduși la o recunoaștere mai profundă a autorității și milostivirii lui Dumnezeu.
Iona – Capitolul 1
- Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând:
- Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!
- Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, şi, plătind preţul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului.
- Dar Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme.
- Corăbierii s-au înfricoşat şi au strigat fiecare către dumnezeul său şi au aruncat în mare încărcătura corăbiei ca să se uşureze. Dar Iona se coborâse în fundul corăbiei, se culcase şi adormise.
- Atunci s-a apropiat de el cârmaciul corăbiei, şi i-a zis: “Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate El Îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!”
- Şi au zis unul către altul: “Haidem să aruncăm sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Şi au aruncat sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona.
- Şi l-au întrebat pe el: “Spune-ne nouă din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti?”
- Atunci el le-a răspuns: “Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin – Cel care a făcut marea şi uscatul”.
- Şi toţi oamenii s-au temut cu frică mare şi i-au zis lui: “Pentru ce ai săvârşit una ca aceasta?” Căci ei ştiau că el fuge din faţa lui Dumnezeu, fiindcă el le spusese.
- Şi i-au zis lui: “Ce să-ţi facem ca să se potolească marea?” Căci marea se ridica din ce în ce mai mult.
- Atunci el a răspuns: “Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea s-a pornit peste voi această vijelie”.
- Şi marinarii vâsleau ca să ajungă la ţărm, dar în zadar, căci marea se ridica din ce în ce mai mult împotriva lor.
- Atunci au strigat către Domnul şi au zis: “O, Doamne, de-am putea să nu pierim din pricina vieţii acestui om şi să nu ne împovărezi pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai făcut!”
- Şi îl ridicară pe Iona şi îl aruncară în mare şi s-a potolit urgia ei.
- Şi oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi I-au făcut Lui făgăduinţe.
Citește și: Facerea – Capitolul 50 (final)
