Povestea lui Avraam, Sarra și nașterea lui Isaac în Geneza este o relatare plină de semnificații și simbolism. După multe încercări și greutăți, Avraam și Sarra sunt binecuvântați de Dumnezeu cu un fiu, Isaac, la o vârstă înaintată. Nașterea lui Isaac este un moment de bucurie și împlinire a promisiunii divine, marcând începutul împlinirii legământului lui Dumnezeu cu Avraam.
În această poveste, Avraam demonstrează din nou o credință profundă și o ascultare față de Dumnezeu, chiar și în circumstanțe dificile. Tăierea împrejur a lui Isaac simbolizează angajamentul lui Avraam față de legământul cu Dumnezeu și este un act de credință și supunere.
Sarra, care râde la vestea că va avea un copil la vârsta ei, reprezintă scepticismul și îndoiala umană în fața promisiunilor divine. Totuși, nașterea lui Isaac este o dovadă a puterii și fidelității lui Dumnezeu, care poate face posibil chiar și ceea ce pare imposibil pentru oameni.
Povestea lui Ismael, fiul lui Avraam cu Agar, este de asemenea semnificativă. Deși Ismael nu este fiul promis al legământului, Dumnezeu îi promite și lui un viitor și o binecuvântare. Aceasta arată că Dumnezeu are grijă și de cei care par a fi în afara planului său principal.
În final, Avraam stabilește un legământ de pace cu Abimelec, regele Filistenilor, demonstrând că este un om de credință și un lider pașnic. Acest legământ și sădirea unei dumbrăvi la Beer-Şeba simbolizează dorința lui Avraam de a trăi în armonie și respect reciproc cu cei din jur.
În concluzie, această parte din Geneza subliniază importanța credinței, ascultării și încrederii în promisiunile lui Dumnezeu, chiar și atunci când circumstanțele par imposibile.
Facerea – Capitolul 21
- Apoi a căutai Domnul spre Sarra, cum îi spusese, şi i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise.
- Şi a zămislit Sarra şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu.
- Şi a pus Avraam fiului său, pe care i-l născuse Sarra, numele Isaac.
- Şi Avraam a tăiat împrejur pe Isaac, fiul său, în ziua a opta, cum îi poruncise Dumnezeu.
- Avraam însă era de o sută de ani, când i s-a născut Isaac, fiul său,
- Iar Sarra a zis: “Râs mi-a pricinuit mie Dumnezeu; că oricine va auzi aceasta, va râde!”
- Şi apoi a adăugat: “Cine ar fi putut spune lui Avraam că Sarra va hrăni prunci la sânul său? Şi totuşi i-am născut fiu la bătrâneţile sale!”
- Şi crescând copilul, a fost înţărcat. Iar Avraam a făcut ospăţ mare în ziua în care a fost înţărcat Isaac, fiul său.
- Văzând însă Sarra că fiul egiptencii Agar, pe care aceasta îl născuse lui Avraam, râde de Isaac, fiul ei,
- A zis către Avraam: “Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu, Isaac!”
- Şi s-au părut cuvintele acestea lui Avraam foarte grele pentru fiul său Ismael.
- Dumnezeu însă a zis către Avraam: “Să nu ţi se pară grele cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă; toate câte-ţi va zice Sarra, ascultă glasul ei; pentru că numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi.
- Dar şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare, pentru că şi el este din sămânţa ta”.
- Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
- Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine.
- Şi ducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc, căci îşi zicea: “Nu voiesc să văd moartea copilului meu!” Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns.
- Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: “Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este!
- Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!”
- Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă şi, mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.
- Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a făcut vânător.
- A locuit deci Ismael în pustiul Faran şi mama sa i-a luat femeie din ţara Egiptului.
- În vremea aceea, Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, au zis către Avraam: “Dumnezeu e cu tine în toate câte faci.
- Jură-mi, deci, aici pe Dumnezeu că nu-mi vei face strâmbătate nici mie, nici fiului meu, nici neamului meu; ci, cum ţi-am făcut eu bine ţie, aşa să-mi faci şi tu mie şi ţării în care eşti oaspete!”
- Răspuns-a Avraam: “Jur!”
- Dar a mustrat Avraam pe Abimelec pentru fântânile de apă, pe care i le răpiseră slugile lui Abimelec.
- Iar Abimelec i-a zis: “Nu ştiu cine ţi-a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai spus nimic, nici eu n-am auzit decât astăzi”.
- Şi a luat Avraam oi şi vite şi a dat lui Abimelec şi au încheiat amândoi legământ.
- Apoi Avraam a pus de o parte şapte mieluşele.
- Iar Abimelec a zis către Avraam: “Ce sunt aceste şapte mieluşele, pe care le-ai osebit?”
- Răspuns-a Avraam: “Aceste şapte mieluşele să le iei de la mine, ca să-mi fie mărturie, că eu am săpat fântâna aceasta!”
- De aceea s-a şi numit locul acela Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi.
- Şi după ce au făcut ei legământ la Beer-Şeba, s-a sculat Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, şi s-au întors în ţara Filistenilor.
- Iar Avraam a sădit o dumbravă la Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veşnic.
- Şi a mai trăit Avraam în ţara Filistenilor zile multe, ca străin.
Citește și: Facerea – Capitolul 20
