Povestea Turnului Babel, așa cum este relatată în aceste versete, este o narațiune profundă și simbolică despre natura umană, ambiția, și consecințele dezbinării. În această poveste, oamenii, având o singură limbă și un singur grai, încep să construiască un oraș și un turn cu scopul de a ajunge la ceruri și de a-și face un nume. Această acțiune simbolizează dorința umană de a atinge nemurirea și de a-și depăși condiția muritoare, precum și tendința de a se uni într-un efort comun pentru a realiza ceva măreț.
Intervenția divină, prin care limbile sunt amestecate și oamenii sunt împrăștiați pe tot pământul, poate fi interpretată ca o pedeapsă pentru mândria și îndrăzneala umană de a se apropia de sfera divină. Totodată, această dispersare și diversificare a limbilor poate fi văzută ca un act de protecție divină, prevenind omul să-și atingă limitele și să-și distrugă propria existență prin ambiții desăvârșite.
Genealogia care urmează după povestea Turnului Babel arată continuitatea vieții umane și modul în care oamenii, deși separați și diversificați, continuă să trăiască, să se înmulțească și să-și urmeze cursul vieții. Aceasta subliniază ideea că, în ciuda eșecurilor și a dezbinărilor, viața merge înainte și că fiecare generație poartă în sine speranța și posibilitatea unui nou început.
În concluzie, aceste versete din Cartea Genezei ne amintesc de limitările umane, de pericolele mândriei și ambiției necontrolate, dar și de reziliența și capacitatea umanității de a continua să trăiască și să se dezvolte, chiar și în fața adversităților și schimbărilor majore.
Facerea – Capitolul 11
- În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi.
- Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo.
- Apoi au zis unul către altul: “Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!” Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.
- Şi au zis iarăşi: “Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!”
- Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
- Şi a zis Domnul: “Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.
- Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul”.
- Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.
- De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
- Iată acum istoria vieţii neamului lui Sem: Sem era de o sută de ani, când i s-a născut Arfaxad, la doi ani după potop.
- După naşterea lui Arfaxad, Sem a mai trăit cinci sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Arfaxad a trăit o sută treizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Cainan. După naşterea lui Cainan, Arfaxad a mai trăit trei sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Cainan a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Şelah. După naşterea lui Şelah, Cainan a mai trăit trei sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Şelah a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Eber.
- Iar după naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit trei sute treizeci de ani, şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Eber a trăit o sută treizeci şi patru de ani şi atunci i s-a născut Peleg.
- Iar după naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit trei sute şaptezeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Peleg a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Ragav.
- Iar după naşterea lui Ragav, Peleg a mai trăit două sute nouă ani, şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Ragav a trăit o sută treizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Serug.
- Iar după naşterea lui Serug, Ragav a mai trăit două sute şapte ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Serug a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Nahor.
- Iar după naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Nahor a trăit şaptezeci şi nouă de ani şi atunci i s-a născut Terah.
- Iar după naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută două zeci şi cinci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.
- Terah a trăit şaptezeci de ani şi atunci i s-au născut Avram, Nahor şi Haran.
- Iar spiţa neamului lui Terah este aceasta: lui Terah i s-au născut Avram, Nahor şi Haran; lui Haran i s-a născut Lot.
- Şi a murit Haran înainte de Terah, tatăl său, în pământul de naştere, în Urul Caldeii.
- Iar Avram şi Nahor şi-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi.
- Sarai însă era stearpă şi nu năştea copii.
- Şi a luat Terah pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran şi nepotul său, şi pe Sarai, nora sa, şi femeia lui Avram, fiul său, şi a plecat cu ei din Urul Caldeii, ca să meargă până în ţara Canaanului; dar au mers până la Haran şi s-au aşezat acolo.
- De toate, zilele vieţii lui Terah în pământul Haran au fost două sute cinci ani. Şi a murit Terah în Haran.
Citește și: Facerea – Capitolul 10