Pavel începe capitolul 15 din Prima Epistolă către Corinteni reamintindu-le credincioșilor Evanghelia pe care le-a predicat-o, pe care ei au primit-o și în care stau neclintiți. El subliniază că această Evanghelie este sursa mântuirii lor, atâta timp cât o păstrează cu tărie, altfel credința lor ar fi în zadar. Pavel le reamintește că le-a transmis ceea ce și el a primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre conform Scripturilor, a fost îngropat și a înviat a treia zi, tot conform Scripturilor. După înviere, Hristos S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece apostoli și ulterior, deodată, la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiau încă la momentul scrierii epistolei. De asemenea, Hristos S-a arătat lui Iacov, tuturor apostolilor și, în cele din urmă, lui Pavel, pe care acesta se consideră a fi cel mai mic dintre apostoli, nedemn de acest titlu din cauza persecuțiilor pe care le-a adus Bisericii lui Dumnezeu. Totuși, prin harul lui Dumnezeu, Pavel este ceea ce este, iar harul Său nu a fost în zadar, deoarece Pavel a lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli, dar atribuie această realizare harului lui Dumnezeu din el.
Pavel subliniază apoi că atât el, cât și ceilalți apostoli au predicat aceeași Evanghelie, iar corintenii au crezut în ea. El se întreabă cum de unii dintre corinteni spun că nu există învierea morților dacă s-a predicat că Hristos a înviat. Dacă nu există înviere a morților, nici Hristos n-a înviat, iar în acest caz, predicarea și credința lor ar fi zadarnice. De asemenea, ei ar fi martori falși ai lui Dumnezeu, afirmând că El L-a înviat pe Hristos, dacă morții nu învie. Dacă Hristos n-a înviat, credința lor este zadarnică și ei sunt încă în păcatele lor, iar cei care au murit în Hristos au pierit. Dacă speranța în Hristos este doar pentru această viață, creștinii sunt cei mai de plâns dintre oameni.
Totuși, Pavel afirmă cu tărie că Hristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți. După cum moartea a venit printr-un om, tot printr-un om a venit și învierea morților. Așa cum în Adam toți mor, în Hristos toți vor învia, fiecare la timpul său: Hristos, ca începutul, apoi cei ce sunt ai Lui la venirea Sa și în cele din urmă, sfârșitul când Hristos va preda împărăția lui Dumnezeu Tatălui, după ce va fi desființat orice domnie, stăpânire și putere. Pavel afirmă că Hristos trebuie să împărățească până când va pune toți vrăjmașii sub picioarele Sale, iar ultimul vrăjmaș care va fi nimicit este moartea.
Pavel citează Scriptura: “Toate le-a supus sub picioarele Lui”, explicând că Dumnezeu, care I-a supus toate, este exceptat de la această supunere. Când toate vor fi supuse Lui, atunci și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. Pavel se întreabă despre practica botezului pentru morți, dacă morții nu învie și despre primejdiile pe care le înfruntă apostolii în fiecare zi. El se referă la luptele sale cu fiarele în Efes, întrebându-se ce folos ar avea acestea dacă morții nu învie, îndemnându-i pe corinteni să nu se lase înșelați și să evite tovărășiile rele care strică obiceiurile bune.
Pavel le cere să se trezească și să nu păcătuiască, subliniind că unii nu au cunoștință de Dumnezeu și aceasta este spre rușinea lor. Anticipând întrebări despre cum vor învia morții și cu ce trupuri, Pavel explică folosind analogia semințelor: ceea ce este semănat nu dă viață dacă nu moare mai întâi, iar Dumnezeu dă fiecărei semințe un trup după voința Sa. El explică diferențele dintre trupurile pământești și cele cerești, subliniind că trupurile înviate vor fi întru nestricăciune, slavă și putere. Pavel compară primul om, Adam, făcut din pământ, cu Hristos, al doilea Adam, din cer, subliniind că credincioșii vor purta chipul celui ceresc.
El subliniază că trupurile de carne și sânge nu pot moșteni împărăția lui Dumnezeu, iar stricăciunea nu poate moșteni nestricăciunea. Pavel dezvăluie o taină: nu toți vor muri, dar toți vor fi schimbați într-o clipă la sunetul trâmbiței celei de apoi, când morții vor învia nestricăcioși, iar cei vii vor fi transformați. Trupurile muritoare se vor îmbrăca în nemurire, împlinind astfel cuvântul că moartea a fost înghițită de biruință. Pavel dă mulțumire lui Dumnezeu pentru biruința dată prin Iisus Hristos și îi îndeamnă pe frați să fie tari, neclintiți și să sporească în lucrarea Domnului, știind că osteneala lor nu este zadarnică în Domnul.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 15
- Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,
- Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar S
- Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
- Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
- Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
- În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit;
- După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
- Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
- Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
- Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
- Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
- Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
- Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
- Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
- Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
- Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
- Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
- Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
- Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
- Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură celor adormiţi.
- Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
- Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
- Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
- După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere.
- Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
- Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.
- “Căci toate le-a supus sub picioarele Lui”. Dar când zice: “Că toate I-au fost supuse Lui” – învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate.
- Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.
- Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?
- De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
- Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
- Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!
- Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.
- Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.
- Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?
- Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
- Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
- Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.
- Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
- Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
- Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
- Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
- Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
- Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
- Precum şi este scris: “Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă”;
- Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
- Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
- Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
- Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
- Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
- Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
- Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
- Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest muritor să se îmbrace în nemurire.
- Iar când acest stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: “Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
- Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?”.
- Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
- Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
- Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.
Citește și: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 14
