Autorul acestor versete este Apostolul Pavel, care scrie o serie de scrisori către diverse comunități creștine din vremea sa. Scrisoarea către romani este una dintre cele mai cunoscute și influente.
Versetele enumerate aici se pot rezuma în câteva idei principale. Prima este ideea de ipocrizie, tema des întâlnită în scrierile lui Pavel. El subliniază ideea că nu putem judeca comportamentul altora, dacă nu suntem perfecți. Mai mult, ne-am putea condamna pe noi înșine în procesul de judecare a celorlalți, deoarece putem fi vinovați de aceleași păcate.
A doua idee se referă la îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Pavel îi îndeamnă pe cititori să se întoarcă la Dumnezeu, reamintindu-le că bunătatea lui Dumnezeu îi îndeamnă la pocăință. Aici, Pavel face aluzie la conceptul de har divin și ideea că Dumnezeu dă oamenilor șanse repetate pentru a se pocăi și a se întoarce la el.
O a treia temă majoră este ideea de justiție divină. Pavel subliniază că Dumnezeu va judeca pe fiecare om în funcție de faptele sale, nu doar de cuvinte sau aparențe. Această idee este dezvoltată ulterior în discuția lui Pavel despre lege și relația ei cu păcatul și mântuirea.
În cele din urmă, Pavel vorbește despre adevărata esență a identității religioase. El argumentează că a fi un adevărat urmaș al lui Dumnezeu, nu depinde de ritualuri externe sau de apartenența la un anumit grup etnic, ci de îndeplinirea legii divine din inimă.
Aceste idei sunt centrale pentru înțelegerea teologiei lui Pavel și a mesajului creștin în general. Versetele din Romani 2 invită cititorii la auto-reflecție, umilință și pocăință și oferă speranță în promisiunea de mântuire prin harul lui Dumnezeu.
Epistola către Romani – Capitolul 2
- Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci.
- Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.
- Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
- Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
- Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
- Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
- Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune,
- Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie.
- Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului;
- Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului.
- Căci nu este părtinire la Dumnezeu!
- Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.
- Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi.
- Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,
- Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,
- În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
- Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te reazimi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu,
- Şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege,
- Şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric,
- Povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoştiinţei şi al adevărului,
- Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi?
- Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti idolii, furi cele sfinte?
- Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu, prin călcarea legii?
- “Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri”, precum este scris.
- Căci tăierea împrejur foloseşte, dacă păzeşti legea; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur.
- Deci dacă cel netăiat împrejur păzeşte hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur?
- Iar el – din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii – nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii şi prin tăierea împrejur, eşti călcător de lege?
- Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur;
- Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Citește și: Epistola către Romani – Capitolul 1
