Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani capitolul 10, confruntă problema neascultării Israelului, dar și posibilitatea mântuirii prin credință. Pavel își exprimă dorința arzătoare ca poporul Israel să fie mântuit, recunoscând totodată râvna lor religioasă, dar regretând faptul că aceasta nu este ghidată de adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu.
El discută despre relația dintre Lege și Hristos, afirmând că Hristos este de fapt “sfârșitul Legii”, adică împlinirea acesteia, calea spre dreptatea divină pentru toți cei care cred în El. În loc să se bazeze pe fapte pentru a îndeplini Legea, Pavel susține că este necesară credința.
Pavel folosește apoi câteva citate din Vechiul Testament pentru a ilustra că dreptatea prin credință a fost mereu intenția lui Dumnezeu, nu ceva nou introdus de Hristos. El explică că dreptatea vine prin credință și prin mărturisirea cu gura a acelei credințe.
De asemenea, subliniază universalitatea mântuirii în Hristos, afirmând că “nu este deosebire între iudeu și elin”. Orice persoană care cheamă numele Domnului poate fi mântuită.
Totuși, Pavel se confruntă cu o problemă: cum pot oamenii să creadă în Hristos dacă nu au auzit de El? Și cum pot auzi fără a fi învățați? Acest lucru ne conduce la importanța misionarilor care aduc Vestea Bună la urechile tuturor.
Cu toate acestea, el recunoaște că nu toată lumea a acceptat Evanghelia, citând din Isaia: “Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?”. Concluzionează că, credința vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos.
Pavel încheie capitolul printr-o reiterare a îndărătniciei Israelului, citând din Deuteronom și Isaia. În ciuda faptului că Dumnezeu și-a întins mâinile către ei, ei au rămas un popor neascultător.
Epistola către Romani – Capitolul 10
- Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire.
- Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă.
- Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus.
- Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede.
- Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: “Omul care o va îndeplini va trăi prin ea”.
- Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: “Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?”, ca adică să coboare pe Hristos!
- Sau: “Cine se va coborî întru adânc?”, ca să ridice pe Hristos din morţi!
- Dar ce zice Scriptura? “Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, – adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim.
- Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.
- Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.
- Căci zice Scriptura: “Tot cel ce crede în El nu se va ruşina”.
- Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El.
- Căci: “Oricine va chema numele Domnului se va mântui”.
- Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor?
- Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? Precum este scris: “Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!”
- Dar nu toţi s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: “Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?”
- Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos.
- Dar întreb: Oare n-au auzit? Dimpotrivă: “În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor”.
- Dar zic: Nu cumva Israel n-a înţeles? Moise spune cel dintâi: “Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) şi voi aţâţa mânia voastră cu un popor nepriceput”.
- Isaia îndrăzneşte şi zice: “Am fost aflat de cei ce nu Mă căutau şi M-am făcut arătat celor ce nu întrebau de Mine”.
- Dar către Israel zice: “Toată ziua întins-am mâinile Mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor”.
Citește și: Epistola către Romani – Capitolul 9
