Epistola către Galateni – Capitolul 2

În acest pasaj din Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel își prezintă călătoria și interacțiunile cu ceilalți apostoli. El menționează că după paisprezece ani, s-a întors la Ierusalim împreună cu Barnaba și cu Tit. Pavel subliniază că nu a alergat în zadar și că le-a arătat Evanghelia pe care o propovăduiește, dorind să evite confuziile și controversele.

Pavel evidențiază faptul că, în timpul acestei vizite, Tit, care era elin, nu a fost silit să se taie împrejur din cauza unor frați mincinoși, care căutau să robească libertatea creștinilor. El subliniază că nu s-au supus acestor cerințe pentru a păstra adevărul și libertatea Evangheliei lui Hristos.

Apostolul Pavel face apoi o remarcă importantă despre autoritatea și validitatea propovăduirii sale. El afirmă că cei mai de seamă apostoli nu au adăugat nimic la Evanghelia pe care o propovăduiește, recunoscând că Dumnezeu a lucrat prin el la neamuri, la fel cum a lucrat prin Petru, la cei tăiați împrejur.

Pavel dezvăluie că, atunci când Chefa (sau Cefa, adică apostolul Petru) a venit în Antiohia, l-a înfruntat, deoarece acesta s-a fățărnicit în ceea ce privește conviețuirea cu creștinii de origine elenă. Pavel a respins această fățărnicie și a pledat pentru principiul că, mântuirea vine prin credința în Hristos, nu prin îndeplinirea Legii.

În final, Pavel subliniază că el a murit față de Lege prin credință în Hristos și trăiește acum în credință în Fiul lui Dumnezeu, care l-a iubit și s-a dat pe Sine pentru el. El îndeamnă comunitatea să nu lepede harul lui Dumnezeu și să înțeleagă că dreptatea nu vine prin Lege, ci prin credință în Hristos.

Această porțiune a Epistolei către Galateni exprimă învățăturile teologice ale lui Pavel referitoare la raportul dintre credință și Lege și importanța harului lui Dumnezeu în mântuirea creștinilor.

Citește și: Epistola către Galateni – Capitolul 1

Epistola către Galateni – Capitolul 2

1. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit.
2. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
3. Dar nici Tit, care era cu mine şi care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur,
4. Din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească,
5. Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.
6. Iar de cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă priveşte; Dumnezeu nu caută la faţa omului, – cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea,
7. Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur,
8. Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat şi prin mine la neamuri;
9. Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur,
10. Numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit să fac.
11. Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.
12. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur.
13. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor.
14. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?
15. Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri.
16. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta.
17. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum!
18. Căci dacă zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă).
19. Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
20. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
21. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.

Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament. Traducere literală