Aceste versete din Ecclesiastul exprimă ideea că pentru fiecare lucru există un moment potrivit și o vreme pentru fiecare activitate sub cer. Autorul, reflectând asupra ciclurilor vieții și a naturii, subliniază că există un timp pentru naștere și moarte, plantare și recoltare, vindecare și distrugere, plâns și râs, strângere și aruncare, păstrare și risipire, tăcere și vorbire, iubire și ură, război și pace.
Ecclesiastul observă că, în ciuda eforturilor și trudelor omenești, există un ritm natural și un ordin prestabilit în univers, care sunt dincolo de controlul și înțelegerea completă a omului. El recunoaște că Dumnezeu a făcut totul frumos la timpul său și a pus în inima omului dorința de veșnicie, deși omul nu poate înțelege complet lucrarea lui Dumnezeu de la început până la sfârșit.
Autorul concluzionează că cea mai bună abordare a vieții este să te bucuri de ea și să trăiești bine în timpul acordat, acceptând că bucuria și satisfacția din munca proprie sunt daruri de la Dumnezeu. El recunoaște că lucrările lui Dumnezeu sunt veșnice și că omul nu poate adăuga sau diminua aceste lucrări. De asemenea, el observă că, în ciuda aparentei nedreptăți și fărădelegi sub soare, Dumnezeu va judeca pe toți, fie drept, fie nelegiuit.
În final, Ecclesiastul reflectă asupra efemerității vieții și a egalității fundamentale între om și dobitoc în fața morții, subliniind că amândoi provin din pulbere și în pulbere se vor întoarce. El sugerează că cea mai bună cale pentru om este să se bucure de viață și de lucrurile sale, deoarece nu poate ști ce se va întâmpla după moartea sa. Aceste reflecții aduc în prim-plan ideea de acceptare a ciclurilor vieții și a limitărilor umane în fața misterului existenței.
Ecclesiastul – Capitolul 3
- Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
- Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
- Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
- Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
- Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
- Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.
- Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.
- Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.
- Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?
- Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
- Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.
- Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire decât să te bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale.
- Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
- Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.
- Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
- Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
- Şi am gândit în inima mea: “Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit”, căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă.
- şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: “Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace”.
- Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!
- Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc.
- Cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
- Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?
Citește și: Ecclesiastul – Capitolul 2
