Isaia 63 are un stil intens evocativ și imagistic, abordând teme centrale din teologia iudaică, precum puterea, dreptatea, răzbunarea și mila divină.
Primele șase versete prezintă o figură divină răzbunătoare, ce acționează cu forță împotriva inamicilor săi. Imaginile cu “călcatul în teasc” și veșmântul roșu împroșcat de sânge sugerează o justiție implacabilă și o mânie sfântă. Se subliniază faptul că această justiție vine direct de la Dumnezeu, care nu are nevoie de ajutor sau intervenție umană.
Versetele 7-9 se concentrează pe milă și îndurare, prezentând contrastul dintre răzbunarea și dragostea divină. Acest contrast este în inima multor texte din Vechiul Testament, cu Dumnezeu fiind și judecător, și salvator.
Versetele 10-14 abordează tema rebeliunii umane și a consecințelor acesteia. Amintirea zilelor de glorie cu Moise subliniază contrastul dintre fidelitatea trecută și rebeliunea prezentă.
Ultimele versete sunt o rugăciune plină de disperare, dar și de speranță, adresată lui Dumnezeu. Chiar și în mijlocul abandonării și al ruinei, există speranța că Dumnezeu se va întoarce la poporul său. Acesta este un motiv comun în literatura profetică: ideea că, în ciuda păcatelor și a răzvrătirii, speranța în mântuire și în îndurarea divină rămâne.
Aceste versete oferă o viziune profundă asupra relației dintre Dumnezeu și om, punctând pe contrastele dintre mânia divină și milostivirea sa și ilustrând nevoia umană perpetuă de îndrumare și răscumpărare. Aceste texte sunt un exemplu puternic al modului în care Vechiul Testament abordează complexitatea naturii divine și a naturii umane, și relația dintre ele.
Cartea lui Isaia – Capitolul 63
- Cine este Cel ce vine împurpurat, cu veșmintele Sale mai roșii decât ale celui ce culege la vie, cu podoabă în îmbrăcămintea Lui și mândru de belșugul puterii Lui? “Eu sunt Acela al Cărui cuvânt este dreptatea și puternic este să răscumpere!”
- Pentru ce ai îmbrăcămintea roșie și veșmântul Tău este roșu ca al celui care calcă în teasc?
- “Singur am călcat în teasc și dintre popoare nimeni nu era cu Mine; și i-am călcat în mânia Mea, i-am strivit în urgia Mea, încât sângele lor a râșnit pe veșmântul Meu, și Mi-am pătat toate hainele Mele.
- Căci o zi de răzbunare era sortită în inima Mea și anul răscumpărării sosise.
- Priveam în jur: nici un ajutor! Mă cuprindea mirarea: nici un sprijin! Atunci brațul Meu M-a ajutat și urgia Mea sprijin Mi-a fost.
- În mânia Mea am călcat în picioare popoare și le-am zdrobit în urgia Mea Şi Sângele lor l-am împrăștiat pe pământ”.
- Voi pomeni îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi și pentru marea bunătate pe care El ne-a mărturisit-o în milostivirea Sa și după mulțimea milelor Sale.
- Şi a zis: “Cu adevărat ei sunt poporul Meu, fii care nu vor fi necredincioși!”
- Şi El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Şi n-a fost un trimis și nici un înger, ci fața Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui și întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat, i-a ridicat și i-a purtat în toată vremea de demult.
- Dar ei s-au răzvrătit și au amărât Duhul Lui cel sfânt, din ţare pricină El S-a făcut împotrivitorul lor și s-a războit împotriva lor.
- Atunci ei și-au adus aminte de vremurile trecute, de sluga Sa Moise: Unde este Cel ce a scos din mare pe păstorul și turma Sa? Unde este Cel ce a pus în mijlocul ei Duhul Său cel sfânt?
- Cel Care a călăuzit dreapta lui Moise cu brațul Său slăvit? Cel Care a despicat apele înaintea lor ca să-Şi facă un nume veșnic?
- Care i-a călăuzit prin adâncurile mării, ca pe un cal în pustiu şi ei nu s-au poticnit?
- Ca dobitoacele care coboară la șes, așa Duhul Domnului îi aducea la odihnă. Astfel ai povățuit Tu pe poporul Tău, ca să-ți faci un nume slăvit.
- Privește din ceruri și vezi, din locașul Tău cel sfânt și strălucit: Unde este râvna și puterea Ta nesfârșită, zbuciumul lăuntrului Tău și milostivirile Tale?
- Pentru mine, acestea au încetat! Dar Tu ești Părintele nostru! Avraam nu știe nimic, Israel nu ne cunoaște. Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Mântuitorul rostru: acesta este numele Tău de totdeauna.
- Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim departe de căile Tale și ne-ai învârtoșat inimile noastre ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale.
- Pentru ce au pășit cei nelegiuiți în templul Tău și vrăjmașii noștri au călcat în picioare altarul Tău?
- Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpânești și care nu mai sunt chemați cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile și Te-ai pogorî, munții s-ar cutremura!
Citește și: Cartea lui Isaia – Capitolul 62
