Acest pasaj din cartea lui Isaia descrie o viziune puternică și revelatoare pe care profetul a avut-o în anul morții regelui Ozia. Isaia îl vede pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț în templul plin de slava Lui. În jurul Lui, serafimii stau înaintea Lui, lăudându-L și proclamând sfințenia și gloria Sa.
Citește și: Cartea lui Isaia – Capitolul 5
Această viziune magnifică provoacă o reacție puternică în inima lui Isaia. El se simte pierdut și păcătos în fața măreției divine. Cu toate acestea, un serafim se apropie de el cu un cărbune aprins, simbol al curățirii și iertării. Prin atingerea cărbunelui de buzele lui Isaia, acesta primește iertarea și curățirea de păcatele sale.
Ulterior, Isaia aude glasul Domnului întrebând cine va merge și va transmite mesajul Său poporului. Cu o inimă smerită și curățită, Isaia răspunde prompt: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Însă, în continuare, Domnul îi dezvăluie că poporul va fi într-un stadiu de înțepenire și nepăsare. Chiar dacă vor auzi și vor vedea, nu vor înțelege și se vor îndepărta de El. Profetul întreabă până când va fi această stare de rătăcire, iar răspunsul Domnului indică un timp de judecată și pustiire pentru cetăți și locuitori.
Cu toate acestea, există o nuanță de speranță în finalul pasajului. Chiar și în mijlocul distrugerii, Domnul promite că va rămâne o rămășiță sfântă și vie. Acesta este un semn al harului și restaurării divine, chiar și în mijlocul judecății.
Această viziune puternică și dialogul între Isaia și Domnul subliniază sfințenia lui Dumnezeu, neputința și nevrednicia umană, dar și chemarea și puterea divină de a restaura și vindeca. În ciuda obstinației și înțepenirii oamenilor, Dumnezeu încă își manifestă harul și își dorește ca oamenii să se întoarcă la El, pentru vindecare și mântuire.
Cartea lui Isaia – Capitolul 6
1. În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul.
2. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau
3. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”
4. Din pricina acestor strigăte, porțile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum.
5. Şi am zis: “Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!”
6. Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic.
7. Şi l-a apropiat de gura mea și a zis: “Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăți”.
8. Şi am auzit glasul Domnului care zicea: “Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru Noi?” Şi am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!”
9. Şi El a zis: “Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și, uitându-vă, vă veți uita, dar nu vei vedea.
10. Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec”.
11. Şi am zis: “Până când, Doamne!” Atunci El mi-a răspuns: “Până când cetățile vor fi pustiite și vor rămâne fără locuitori, și casele fără oameni și pământul pustiu;
12. Până când Domnul va izgoni pe oameni și pustiirea va fi mare în mijlocul acestei țări.
13. Şi dacă va rămâne încă unul din zece, și acela va fi hărăzit focului, ca și terebintul și stejarul, ale căror trunchiuri sunt trântite la pământ. Din butucul rămas va lăstări o mlădiță sfântă”.
