Acest fragment din Cartea lui Isaia abordează temele dreptății, desfrânării, idolatriei, pedepsei și mângâierii divine, constituind o reflectare asupra relației dintre om și Dumnezeu.
Inițial, sunt subliniate contrastul dintre dreptate și nedreptate și indiferența oamenilor față de răul care se produce în jurul lor. Aceasta ar putea sugera că lumea s-a îndepărtat de la calea dreptății, dar cei drepți vor fi răsplătiți cu pace în final.
Totodată, sunt descrise abaterile și păcatele oamenilor, cu referire la idolatrie și practicile religioase păgâne. Critica adusă idolatriei și practicilor imorale sugerează un avertisment divin către cei care și-au pierdut calea.
Aceste versete descriu păcatele omului și îndepărtarea acestuia de Dumnezeu. Ele evidențiază ideea că, în ciuda abaterilor lor, Dumnezeu rămâne observator și judecător al acțiunilor lor. Consecințele idolatriei sunt expuse în contrast cu promisiunea protecției și moștenirii pentru cei care își pun speranța în Dumnezeu.
Versete reafirmă ideea că Dumnezeu este pregătit să primească și să ghideze pe aceia care îi caută prezența și acceptă direcția divină.
Dar, tonul se schimbă de la mânie la mângâiere. Dumnezeu își exprimă dorința de a nu fi tot timpul în mânie și de a-și vindeca copiii. Mesajul central este acela al speranței și al reînnoirii în ciuda greșelilor anterioare.
Finalul aduce o concluzie puternică privind starea de nemulțumire și tulburare a celor care trăiesc fără lege și care nu urmează calea lui Dumnezeu. Marea înviforată și valurile care scormonesc tină și nămol reprezintă neliniștea și haosul interior al celor care se îndepărtează de Dumnezeu.
În ansamblu, acest fragment se concentrează pe contrastele dintre dreptate și păcat, mângâiere și mânie, pace și tulburare. Este un apel la reflecție, la recunoașterea greșelilor și la întoarcerea către calea dreaptă și iubirea lui Dumnezeu. Versetele evidențiază iubirea și mila lui Dumnezeu față de creațiile Sale, chiar și în fața trădării și a păcatelor lor.
Cartea lui Isaia – Capitolul 57
- Dreptul piere și nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiți și nimănui nu-i pasă că din pricina răutății a pierit cel drept.
- El intră în pace în groapă. Cel care umblă pe calea cea dreaptă se odihnește în sălașurile sale.
- Dar voi, feciori de vrăjitoare, neam de stricați și desfrânați, apropiați-vă.
- De cine vă bateți joc? La cine vă strâmbați și scoateți limba? Nu sunteți voi copii păcătoși, neam de mincinoși?
- Ardeți de poftă pe lângă idolii de sub orice copac verde și jertfiți pe fii în albia râurilor şi în peșteri.
- Pietrele cele lucioase ale râurilor sunt partea ta! Iată, iată sorțul tău! Lor le aduci jertfă cu turnare și prinoase! Pot Eu să fiu mulțumit de aceasta?
- Pe un munte înalt și ridicat îți așezi patul tău și acolo te urci ca să aduci jertfa ta!
- După ușă, în dosul ușorilor, ai pus amintirea ta; și departe de Mine tu desfaci patul tău, te urci și îl mai lărgești, faci legământ cu ei, îți place să te culci cu ei…
- Tu alergi după Melec cu untdelemn și cu miresme multe; tu trimiți solii tăi departe, și te cobori până la locuința morților.
- Călătoria ta cea lungă te obosește, dar nu zici: “Nu-mi mai trebuie!” Tu găsești însă puteri noi, pentru aceasta tu nu te dai bătut!
- De cine îți era frică? De cine te temeai ca să Mă mânii pe Mine, să nu-ți mai aduci aminte și nici să nu-ți mai pese? Fiindcă n-am deschis gura și am închis ochii, tu nu te-ai temut de Mine!
- Eu îți voi face știută dreptatea ta, căci lucrurile tale nu slujesc la nimic.
- Când tu vei striga, să te izbăvească idolii tăi! Pe toți ii va duce vântul Şi o suflare îi va face nevăzuți! Dar cel care își pune nădejdea în Mine va moșteni pământul și va stăpâni în muntele cel sfânt.
- Şi li se va zice: Gătiți, gătiți, faceți drum, dați la o parte orice piedică din calea poporului Meu.
- Că așa zice Domnul, a Cărui locuință este veșnică și al Cărui nume este sfânt: Sălășluiesc într-un loc înalt și sfânt și sunt cu cei smeriți și înfrânți, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă.
- Căci nu vreau să cert totdeauna și să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimțire duhul și sufletele pe care le-am creat.
- Pentru fărădelegea sa, M-am întărâtat o clipă și, stând ascuns, l-am lovit întru mânia Mea. Şi el, răzvrătit, mergea pe calea inimii sale!
- Am văzut căile sale și îl voi vindeca, îl voi povățui, îl voi odihni și îl voi mângâia.
- Şi cei care îl jeleau vor izbucni în cântări de mulțumire. Pace, pace celor de aproape și celor de departe, zice Domnul, și Eu îl voi tămădui.
- Cei fără de lege sunt ca marea cea înviforată, care nu se poate astâmpăra și valurile ei scormonesc tină și nămol.
- Cei fără de lege n-au pace, zice Domnul.
Citește și: Cartea lui Isaia – Capitolul 56
