Isaia 44 emană o profunzime teologică și spirituală și se referă în primul rând la relația specială dintre Domnul și poporul Său ales, Israel, reprezentat prin figura simbolică a lui Iacov. De asemenea, fragmentul ridică probleme teologice esențiale, cum ar fi monoteismul, intervenția divină în istorie și respingerea idolatriei.
Relația specială cu Israel este un motiv recurent în Vechiul Testament. Domnul a ales pe Israel ca poporul Său și și-a manifestat în mod repetat grija și ocrotirea față de acesta. Referințele la “Iacov, sluga Mea” și “Israele, pe care te-am ales” subliniază ideea unui legământ special.
Pasajul vorbește despre cum Domnul va vărsa “apă peste pământul însetat”, care poate fi interpretată ca o promisiune de reînnoire spirituală. Apa este adesea folosită ca simbol al Duhului în Scriptură.
Acest pasaj are o critică vehementă a practicilor idolatre, arătând futilitatea și absurditatea lor. Este o critică la adresa celor care își creează dumnezei din materiale perisabile și le adoră, uitând de Dumnezeul adevărat.
Afirmația “Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și nu este alt dumnezeu afară de Mine!” subliniază credința monoteistă strictă a iudaismului.
Domnul își afirmă capacitatea de a prevesti viitorul și de a-l aduce la îndeplinire, o referință la rolul profeților ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu.
Domnul promite reabilitarea și restaurarea Ierusalimului și cetăților lui Iuda. De asemenea, se menționează mântuirea spirituală a poporului: “Risipit-am păcatele tale ca pe un nor…”
Finalul pasajului aduce în prim-plan figura lui Cirus, regele persan care a permis evreilor să se întoarcă din exil și să-și reconstruiască templul. Acesta este prezentat ca instrument al voinței divine, subliniind astfel suveranitatea lui Dumnezeu în evenimentele istorice.
Acest pasaj este un amestec puternic de teologie, profeție și poezie, reflectând profunda relație dintre Dumnezeu și poporul Său și respingerea practicilor idolatre. De asemenea, subliniază importanța monoteismului și încrederea în fidelitatea și promisiunile divine.
Cartea lui Isaia – Capitolul 44
- Și acum ascultă Iacove, sluga Mea și Israele, pe care te-am ales!
- Așa zice Domnul, Făcătorul și Ziditorul tău din pântecele maicii tale, și Ocrotitorul tău: “Nu te teme, sluga Mea Iacov și tu Israele, pe care te-am ales.
- Că Eu voi vărsa apă peste pământul însetat și pâraie de apă în ținut uscat. Vărsa-voi din Duhul Meu peste odrasla ta și binecuvântarea Mea peste mlădițele tale.
- Și vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor și ca pajiștile de-a lungul apelor curgătoare!”
- Unul va zice: “Eu sunt al Domnului!” Altul se va numi cu numele lui Iacov. Unul va scrie cu mâna lui: “Sunt al Domnului” și va vrea să-și dea numele de Israel!
- Așa zise Domnul, Regele lui Israel și Izbăvitorul său, Domnul Savaot: “Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și nu este alt dumnezeu afară de Mine!
- Cine este ca Mine să vină lângă Mine, să grăiască, să proorocească și să se măsoare cu Mine! Cine a vestit de la început viitorul? Ceea ce se va întâmpla, cine poate să le prevestească?
- Nu vă temeți, nici nu vă spăimântați! N-am arătat Eu odinioară și n-am vestit, când v-am luat pe voi de martori? Este oare un alt dumnezeu afară de Mine? Este un alt adăpost ca Mine?
- Toți făcătorii de idoli nu sunt nimic și cele mai alese lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Martorii lor nu văd nimic și, spre rușinea lor, nici nu înțeleg nimic.
- Cine a făcut un dumnezeu și a turnat un idol fără să tragă un folos din aceasta?
- Iată toți cinstitorii lor se rușinează; meșteșugarii nu sunt decât oameni! Să se adune toți și să se apropie! Ei tremură laolaltă și simt mare rușine!
- Fierarul ascute o daltă și dă chip lucrului său cu cărbuni aprinși. Alcătuiește idolul cu lovituri de ciocan și-i dă chip cu puterea brațului său. Lui îi este foame și, sleit de puteri, el rabdă de sete și este tare obosit.
- Lemnarul întinde sfoara, face un semn cu plumbul. El lucrează cu sculele lui și măsoară cu compasul. El face lucrul lui după chipul unui om, după frumoasa înfățișare a unui pământean, ca să fie așezat într-o casă.
- El și-a tăiat un cedru, sau a luat chiparos sau stejar, pe care și-i alesese dintre copacii pădurii, sau a plantat un cedru pe care ploaia l-a făcut să crească.
- Omul se slujește de ei pentru aprins focul și îi ia să se încălzească. El îi arde ca să coacă pâinea, ba mai mult, tot din el face și un dumnezeu și se închină la el, face un idol pe care îl cinstește.
- El a ars jumătate din lemne, a fript pe jeratic carne pe care o mănâncă și se satură. Se mai încălzește și zice: “Mi-e cald! Simt văpaia lui!”
- Și cu ce a rămas, el face un dumnezeu, un idol pe care îl cinstește și căruia i se închină și căruia se roagă zicând: “Izbăvește-mă, că tu ești dumnezeul meu!”
- Ei nu-și dau seama și nici nu pricep că ochii lor sunt închiși și nu pot să vadă și inima lor este împietrită și nu pot să înțeleagă.
- Cu toate acestea el nu-și face socoteală în inima sa, că este simplu și fără pricepere, și nu zice: “Jumătate l-am pus pe foc și am copt pâine, pe cărbuni am fript carne și am mâncat-o, iar cu cealaltă jumătate care a mai rămas, voi face un idol urâcios și mă voi închina la un trunchi de copac”.
- El se hrănește cu năluci, inima lui înșelată l-a dus la rătăcire. El nu-și mântuiește sufletul său și nu zice: “Oare ce am eu în mina mea nu este o momeală?”
- Adu-ti aminte despre aceasta, Iacove, Israele, că tu ești sluga Mea! Te-am făcut să-Mi fii Mie slugă, Israele, Eu nu te voi uita!
- Risipit-am păcatele tale ca pe un nor şi fărădelegile tale ca pe o negură. Întoarce-te către Mine, că Eu te-am mântuit!
- Cântați voi ceruri, că Domnul a făcut aceasta; răsunați adâncuri ale pământului; munților, tresăltați de bucurie, voi toți copacii pădurii, cântați, că a răscumpărat Domnul pe Iacov și în Israel Și-a dat pe față slava Sa!
- Așa grăiește Domnul, Izbăvitorul tău și Care te-a zidit din sânul maicii tale: “Eu sunt Domnul, Care a zidit lumea; singur am făcut cerurile, Eu am întărit pământul, și cine Mi-a fost într-ajutor?
- Eu zădărnicesc semnele mincinoșilor și pe ghicitori îi fac să fie nebuni, rușinez pe cei înțelepți și înțelepciunea lor o prefac în nebunie.
- Eu sunt Domnul Care întărește cuvântul slugilor Mele și împlinește sfatul trimișilor Mei. Eu am zis Ierusalimului: “Va fi locuit” și cetăților lui Iuda: “Zidite vor fi”. Și Eu le voi ridica din dărâmături!
- Și adâncului i-am zis: “Seacă!” Iată, îți voi lăsa râurile fără apă.
- Și am zis despre Cirus: “El este păstorul Meu, el va împlini toate voile Mele”. Și despre Ierusalim am zis: “Să fie rezidit și templul să fie ridicat din temelii!”
Citește și: Cartea lui Isaia – Capitolul 43
