Cartea lui Isaia – Capitolul 40

Cartea lui Isaia – Capitolul 40

Isaia 40 este un pasaj profund spiritual și poetic, subliniind atât natura transcendentă și omnipotentă a lui Dumnezeu, cât și relația sa directă și personală cu omul și creația sa.

Primele versete (1-2) se referă la consolarea și restaurarea poporului. Ele sugerează că perioada de suferință și pedeapsă a luat sfârșit, iar acum Dumnezeu aduce vindecare și speranță.

Versetele 3-5 vorbesc despre pregătirea căii Domnului și revelarea slavei Sale. Aceasta este o chemare la dreptate și la corectitudine în anticiparea venirii Lui.

Versetele 6-8 oferă o comparație între efemeritatea omului și perpetuitatea cuvântului lui Dumnezeu. Deși omul este trecător și fragil ca iarba sau ca floarea, cuvântul lui Dumnezeu este etern.

Versetele 9-11 se concentrează pe puterea și dominanța lui Dumnezeu, dar și pe grija sa paternală. El nu este doar un conducător puternic, ci și un păstor iubitor.

Versetele 12-17 subliniază măreția și puterea lui Dumnezeu ca Creator. Nimic în univers nu se poate compara cu El sau se asemăna cu măreția Sa.

Versetele 18-20 oferă o critică a idolatriei, subliniind vanitatea și absurditatea practicii de a venera idoli față de adevăratul Dumnezeu.

Versetele 21-26 accentuează omniprezența și cunoașterea lui Dumnezeu. El înțelege totul, vede totul și controlează totul.

Versetele 27-31 se referă la îndoielile și anxietățile umane, dar și la promisiunea lui Dumnezeu de a reînnoi și de a consola.

În ansamblu, pasajul este un mărturisire puternică a supremației, eternității și grijii lui Dumnezeu, contrastând măreția Sa cu fragilitatea umană și cu nimicnicia altor entități venerate ca idoli. Acesta oferă consolare, speranță și încurajare pentru credincioși să se bazeze pe promisiunile și prezența Sa eternă.

Cartea lui Isaia – Capitolul 40

  1. “Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu”, zice Dumnezeul vostru.
  2. “Dați curaj Ierusalimului și strigați-i că munca de rob a luat sfârșit, fărădelegea sa a fost ispășită și că a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale”.
  3. Un glas strigă: “În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.
  4. Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede.
  5. Şi se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.
  6. Un glas zice: “Strigă!” Şi eu zic: “Ce să strig?” Tot trupul este ca iarba și toată mărirea lui, ca floarea câmpului!
  7. Se usucă iarba, floarea se veștejește, că Duhul Domnului a trecut pe deasupra. Poporul este ca iarba.
  8. Iarba se usucă și floarea se veștejește, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac!
  9. Suie-te pe munte înalt, cel ce binevesteşti Ierusalimului, ridică glasul tău cu putere, cel ce binevesteşti Ierusalimului, înalță glasul și nu te teme, zi cetăților lui Iuda: “Iată Dumnezeul vostru!”
  10. Că Domnul Dumnezeu vine cu putere și brațul Lui supune tot. Iată că prețul biruinței Lui este cu El și rodul izbânzii merge înaintea Lui.
  11. El va paște turma Sa ca un Păstor și cu brațul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său și de cele ce alăptează va avea grijă.
  12. Cine a măsurat apele cu pumnul și cine a măsurat pământul cu cotul? Cine a pus pulberea pământului în baniță și cine a cântărit munții și văile cu cântarul?
  13. Cine a căutat în adânc Duhul Domnului și cine L-a sfătuit pe El?
  14. De la cine a luat El sfat ca să judece bine și să învețe căile dreptății, să învețe știința și calea înțelepciunii să o cunoască?
  15. Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă pe marginea unei găleți, ca un fir de pulbere într-un cântar. Iată insulele care cântăresc cât un fir de praf.
  16. Libanul nu ajunge pentru aprinderea focului și dobitoacele pentru arderi de tot.
  17. Toate popoarele sunt ca o nimica înaintea Lui; ele prețuiesc înaintea Lui cât o suflare.
  18. Cu cine veți asemăna voi pe Cel Preaputernic și unde veți găsi altul asemenea Lui?
  19. Chipul cel turnat este turnat de un făurar, argintarul îl îmbracă cu aur și-l înfrumusețează cu lănțișoare.
  20. Săracul, care nu poate oferi mult, alege un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit ca să facă un idol care să nu se clatine.
  21. Nu știți voi, oare, n-ați auzit, nu vi s-a spus oare de la început, n-ați înțeles voi ce vă învață întemeierea lumii?
  22. El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl ușor și îl desface ca un cort de locuit.
  23. El preface în nimic pe căpetenii; pe judecătorii pământului îi nimicește.
  24. Abia sunt sădiți, abia sunt semănați, abia a prins rădăcini tulpina lor în pământ; El suflă peste ele și le usucă și vijelia le spulberă ca pe pleavă.
  25. Cu cine Mă asemănați voi ca să-i fiu asemenea?, zice Sfântul.
  26. Ridicați ochii în sus și priviți: Cine le-a zidit pe toate acestea? – Cel ce scoate oștirea lor cu număr și pe toate pe nume le cheamă! Celui Atotputernic și cu mare vârtute nici una nu-I scapă!
  27. Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce grăiești, Israele: “Calea mea este ascunsă Domnului, dreptul meu este trecut cu vederea de Dumnezeul meu?”
  28. Nu știi tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veșnic, Care a făcut marginile pământului, Care nu obosește și nici nu Își sleiește puterea? Că înțelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?
  29. El dă tărie celui obosit și celui slab îi dă putere mare.
  30. Cei tineri se obosesc, își risipesc puterile și vitejii luptători vor putea să se clatine;
  31. Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor crește aripi ca ale vulturului; vor alerga și nu-și vor slei puterea, vor merge și nu se vor obosi.

Citește și: Cartea lui Isaia – Capitolul 39

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *