Acest fragment prezintă o proorocie împotriva Damascului și a Siriei, însoțită de avertismente și reflecții asupra credinței și idolatriei. Imaginile puternice ale ruinelor și ale pustiirii ilustrează distrugerea completă. Damascul nu mai este o cetate, ci o ruină, iar pământurile sunt lăsate pustii, bune doar pentru pășunat. Aceasta este o pedeapsă divină pentru nelegiuire și poate servi ca un avertisment pentru oricine abandonează calea corectă.
Există o referință simbolică la mărirea lui Iacob (Israel) care se va împuțina și la distrugerea puterii Efraimului. Aceasta poate fi interpretată ca o scădere a influenței și puterii Israelului, sugerând că și ei sunt supuși judecății divine.
Metaforele agricole aici creează o imagine a sărăciei și a sterilității. La fel ca recolta slabă lăsată de secerător sau măslinii scuturați, doar câteva “măsline” rămân. Acesta este un simbol al pierderii și al dezolării.
Un aspect pozitiv al acestei profeții este că omul își va întoarce privirea către Ziditor și către Sfântul Israel. Aceasta poate reprezenta o refacere a relației cu divinitatea și o respingere a idolatriei. Condamnarea idolatriei și a uitării de Dumnezeu este centrală aici. Statuile și jertfele, reprezentările fizice ale divinităților păgâne, sunt respinse. Idolatria duce la distrugere și la o relație stricată cu divinitatea adevărată.
Imaginea grădinilor lui Adonis și a viei pentru un dumnezeu străin ilustrează inutilitatea eforturilor umane atunci când sunt îndreptate către scopuri greșite. Aceasta arată pericolul de a investi în lucruri care nu au valoare eternă.
Ultimele versete descriu un zgomot și o amenințare din partea popoarelor, dar acestea sunt gonite ca pleava sau ca pulberea. Aceasta poate simboliza victoria finală a dreptății și a ordinii divine asupra haosului și a răului.
Finalul aduce un verdict sumbru pentru cei care au jefuit și prădat. Ei sunt uitați, iar soarta lor este respinsă. Acesta este un avertisment pentru oricine acționează nedrept și un apel la dreptate și moralitate.
În concluzie, acest fragment este o meditație profundă asupra distrugerii și a speranței, a judecății și a milostivirii, a idolatriei și a credinței adevărate. Acesta ne îndeamnă să reflectăm la propriile noastre valori și la modul în care ne raportăm la divinitate, justiție și compasiune.
Cartea lui Isaia – Capitolul 17
- Proorocie împotriva Damascului: “Damascul este scos din numărul cetăților și a rămas o grămadă de ruine.
- Cetățile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de păscut turmele, care se culcă acolo și nimeni nu le gonește.
- Nici cetate întărită pentru Efraim și nici împărăție la Damasc. Tot așa va fi cu rămășița Siriei și cu mărirea ei, precum a fost cu fiii lui Israel, zice Domnul Savaot.
- Și va fi în ziua aceea că mărirea lui Iacob se va împuțina și acest trup gras se va usca.
- Va fi atunci ca pe urma secerătorului ce seceră holda, când mâna lui adună spice și cum e când oamenii adună spice în valea Refaim;
- Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
- În ziua aceea, omul își va întoarce privirea către Ziditorul său și ochii lui către Sfântul lui Israel se vor întoarce.
- Și nu va mai privi către jertfelnice, lucrurile mâinilor lui, și nu se va mai uita la făptura degetelor lui, la Astartele şi statuile ridicate soarelui.
- În vremea aceea, cetățile sale întărite vor fi părăsite ca ale Amoreilor şi Heveilor, lăsate înaintea fiilor lui Israel și vor rămâne pustii.
- Căci tu ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale și de Stânca scăpării tale nu ți-ai adus aminte. Iată pentru ce tu întemeiezi grădini lui Adonis și acolo sădești vie pentru un dumnezeu străin.
- În ziua când o sădești, tu vezi că se ridică și a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri în ziua nenorocirii și durerea este fără leac.
- Ah! Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca zgomotul de ape mari;
- El le amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere în vreme de furtună.
- În vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai înainte de a se face ziuă, ei nu mai sunt. Iată partea, partea jefuitorilor noștri și soarta celor ce ne-au prădat pe noi.
Citește și: Cartea lui Isaia – Capitolul 16
