Cartea lui Baruh, adresată poporului Israel, este o meditație profundă asupra relației dintre Dumnezeu și poporul Său ales, în contextul suferinței și exilului. Mesajul central al textului este importanța aderenței la legea și poruncile lui Dumnezeu, cu consecințele grave ale abandonării acestora. Textul începe cu un apel la întoarcerea la Dumnezeu și la respectarea legilor Sale, subliniind că aceasta este calea spre viață și binecuvântare.
Pe măsură ce textul avansează, se reflectă asupra suferințelor și dificultăților întâmpinate de poporul Israel, atribuind aceste suferințe mâniei divine cauzate de idolatrie și de abandonarea lui Dumnezeu. Există o personificare emoționantă a Ierusalimului ca o mamă care își plânge copiii duși în exil, simbolizând durerea și pierderea suferite de întregul popor.
În ciuda acestor suferințe, textul oferă speranță și încurajare, promițând că Dumnezeu va aduce eliberare și restaurare. Se face un apel puternic la pocăință și la întoarcerea la Dumnezeu, subliniind că, în ciuda greșelilor trecute, există întotdeauna posibilitatea mântuirii și a reconcilierii cu Dumnezeu.
Spre final, textul vorbește despre răzbunarea și justiția divină asupra celor care au prigonit poporul Israel, reiterând că Dumnezeu va aduce judecată asupra celor răi și va restaura poporul Său ales. Aceasta subliniază credința într-un Dumnezeu drept și milostiv, care nu abandonează poporul Său în vremuri de necaz.
În concluzie, cartea Baruh este un mesaj de speranță și îndemn la credință în mijlocul suferinței, reamintind poporului Israel de promisiunea lui Dumnezeu pentru mântuire și restaurare. Acesta este un exemplu puternic al modului în care textele biblice folosesc limbajul poetic și simbolismul pentru a transmite mesaje de speranță, pocăință, suferință și restaurare.
Cartea lui Baruh – Capitolul 4
- Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu şi legea care dăinuieşte în veac; toţi cei ce o ţin vor trăi, iar cei ce au părăsit-o vor pieri.
- Întoarce-te, Iacove, şi te teme de ea, umblă prin strălucire în preajma luminii ei.
- Nu da altuia mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam.
- Fericiţi suntem, Israele, că cele ce Îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat.
- Îndrăzneşte, poporul meu, pomenirea lui Israel.
- Vândutu-v-aţi neamurilor nu spre pieire, ci, pentru că aţi mâniat pe Dumnezeu, v-aţi dat vrăjmaşilor.
- Pentru că aţi întărâtat pe Cel care v-a făcut, jertfind demonilor, şi nu lui Dumnezeu.
- Şi aţi uitat pe Cel care v-a zidit, pe Dumnezeul cel Veşnic, şi aţi întristat Ierusalimul care v-a hrănit.
- Văzut-a el mânia care v-a venit de la Dumnezeu şi a zis: Auziţi, vecinele Sionului, Dumnezeu mi-a adus întristare mare,
- Că am văzut robirea fiilor mei şi a fiicelor mele pe care le-a adus lor Cel Veşnic.
- Că i-am hrănit cu bucurie şi i-am slobozit cu plângere şi cu jale.
- Nimeni să nu se bucure de mine, care sînt văduvă şi părăsită de mulţi; am fost pustiită pentru păcatele copiilor mei, abătuţi de la legea lui Dumnezeu.
- Şi judecăţile Lui nu le-au cunoscut, nici n-au umblat în căile poruncilor lui Dumnezeu, nici pe cărările învăţăturii în dreptatea Lui n-au mers.
- Veniţi, vecinele Sionului, şi vă aduceţi aminte de robirea fiilor şi a fiicelor mele, pe care le-a adus-o Cel Veşnic.
- Că a adus peste ei neam de departe, neam fără de ruşine şi de altă limbă.
- Că nu s-au ruşinat de cel bătrân, nici nu le-a fost milă de prunc şi au luat pe cei iubiţi ai văduvei, şi pe mine m-au lăsat singură, fără de fiice.
- Şi eu cu ce v-aş putea ajuta?
- Că Cel care v-a adus relele vă va scoate din mâna vrăjmaşilor voştri.
- Duceţi-vă, fiilor, duceţi-vă, că eu am rămas pustie.
- Dezbrăcatu-m-am de veşmântul păcii şi m-am îmbrăcat cu sacul rugăciunii mele, şi voi striga către Cel Veşnic în zilele mele:
- Îndrăzniţi, fiilor, strigaţi către Dumnezeu şi El vă va scoate din silnica robie şi din mâna vrăjmaşilor.
- Că eu de la Cel Veşnic am nădăjduit izbăvirea voastră şi mi-a venit bucurie de la Cel Sfânt, pentru milostenia care va veni vouă degrab de la El.
- Că v-am trimis cu plângere şi cu jale, şi vă va întoarce către mine Dumnezeu, cu bucurie şi veselie în veac.
- Că precum au văzut acum vecinele Sionului robirea voastră, aşa vor vedea curând izbăvirea voastră de la Dumnezeul vostru, care va veni vouă cu slavă mare şi cu strălucirea Celui Veşnic.
- Fiilor! Îndelung răbdaţi mânia care v-a venit de la Dumnezeu. Vrăjmaşul te-a prigonit, dar vei vedea în curând pieirea lui şi pe grumajii lui vei pune piciorul tău.
- Copiii mei cei răsfăţaţi au mers pe căi aspre, au fost ridicaţi ca o turmă prădată de vrăjmaş.
- Îndrăzniţi, fiilor, şi strigaţi către Dumnezeu, că Cel care v-a adus încercarea Îşi va aduce aminte de voi.
- Că precum a fost cugetul vostru, ca să vă abateţi de la Dumnezeu, întoarceţi-vă şi căutaţi-L de zece ori mai puternic.
- Că Acel Care v-a adus aceste nenorociri vă va aduce veşnică veselie odată cu mântuirea voastră.
- Îndrăzneşte, Ierusalime, te va mângâia Cel care ţi-a dat un nume!
- Vai de cei ce ţi-au făcut mult rău şi s-au bucurat de căderea ta!
- Vai cetăţilor ai căror robi au fost copiii tăi! Vai celei care a primit pe fiii tăi!
- Că precum ea s-a bucurat de căderea ta şi a fost fericită de ruina ta, aşa se va mâhni pentru pustiirea sa.
- Şi voi lua de la ea bucuria ei de cetate cu popor mult şi semeţia ei va fi spre plângere.
- Că un foc va veni peste ea de la Cel Veşnic, pentru zile îndelungate, şi va fi locuită de demoni multă vreme.
- Priveşte către răsărit, Ierusalime, şi vezi bucuria care-ţi vine de la Dumnezeu.
Citește și: Cartea lui Baruh – Capitolul 3
