Textul descrie o perioadă de suferință și strămutare a poporului israelit, subliniind tema recurentă a păcatului și a pedepsei divine, precum și a pocăinței și speranței în mila lui Dumnezeu.
În aceste versete, se observă o recunoaștere profundă a păcatelor și a greșelilor comise de poporul Israel, atât de către conducătorii săi, cât și de către poporul în sine. Această recunoaștere este însoțită de un sentiment de umilință și de dorința de a reveni la calea lui Dumnezeu, subliniind importanța ascultării de legile și poruncile divine.
Textul reflectă, de asemenea, asupra relației speciale dintre Dumnezeu și poporul său ales, Israel. Se face referire la momente istorice semnificative, cum ar fi exodul din Egipt și legământul făcut cu strămoșii lor, subliniind fidelitatea continuă a lui Dumnezeu chiar și în fața neascultării poporului.
Un aspect interesant al acestui fragment este modul în care se împletește istoria cu teologia, oferind o perspectivă asupra modului în care evenimentele istorice sunt interpretate prin prisma credinței și a relației cu divinul. Acest lucru este evident în modul în care suferințele și strămutările sunt văzute ca urmare directă a păcatelor și ca o chemare la pocăință și la reînnoirea legământului cu Dumnezeu.
În concluzie, textul este un apel puternic la introspecție și la reînnoirea angajamentului față de credință și față de Dumnezeu, subliniind ideea că, în ciuda greșelilor și a suferințelor, există întotdeauna posibilitatea de a reveni la calea cea dreaptă și de a regăsi favorul și mila divină.
Cartea lui Baruh – Capitolul 3
- Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, sufletul cel strâmtorat şi duhul cel necăjit strigă către Tine.
- Ascultă, Doamne, şi ne miluieşte, că am păcătuit înaintea Ta.
- Tu domneşti în veci, iar noi pierim fără încetare.
- Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, şi a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, şi s-au lipit de noi relele.
- Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta.
- Că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru, şi Te vom lăuda pe Tine, Doamne,
- Că pentru aceea ai dat frica Ta în inimile noastre, ca să chemăm numele Tău şi să Te lăudăm întru înstrăinarea noastră că am abătut de la inima noastră toată nedreptatea părinţilor noştri, care au păcătuit înaintea Ta.
- Iată noi astăzi suntem încă întru înstrăinarea noastră, unde ne-ai risipit spre ocară şi spre blestem, şi spre pedeapsă cuvenită tuturor nedreptăţilor părinţilor noştri, care s-au depărtat de la Domnul Dumnezeul lor.
- Auzi, Israele, poruncile vieţii şi ia în urechi a cunoaşte înţelepciunea.
- Ce este, Israele, că eşti în pământul vrăjmaşilor? Te-ai învechit în pământ străin.
- Te-ai pângărit împreună cu cei morţi, te-ai socotit cu cei ce se coboară în locuinţa morţilor.
- Părăsit-ai izvorul înţelepciunii.
- În calea lui Dumnezeu de ai fi umblat, ai fi locuit cu pace în veci.
- Învaţă unde este înţelepciunea, unde este tăria, unde este puterea înţelegerii, pentru a cunoaşte de asemenea, unde este lungimea zilelor şi viaţa, unde este lumina ochilor şi pacea!
- Cine a aflat locul ei şi cine a intrat în vistieriile ei?
- Unde sînt căpeteniile neamurilor şi cei ce stăpânesc fiarele pământului?
- Cei ce cu păsările cerului se joacă şi strâng argint şi aur, în care nădăjduiesc oamenii şi a căror avere era fără sfârşit?
- Cei ce lucrau argintul şi se străduiau ca lucrările lor să fie neîntrecute?
- S-au stins şi în locuinţa morţilor coborând, alţii s-au sculat în locul lor.
- Cei mai tineri au văzut lumină şi au locuit pe pământ, şi calea ştiinţei n-au cunoscut.
- Nici n-au înţeles cărările ei, nici nu s-au ţinut de ea; fiii lor s-au îndepărtat de la calea lor.
- Nici nu s-a auzit de ea în Canaan, nici nu s-a văzut în Teman.
- Nici fiii Agarei, cei ce caută înţelepciunea cea de pe pământ, nici neguţătorii Madianului şi ai Temanului şi povestitorii de pilde, şi cei ce caută priceperea n-au cunoscut calea înţelepciunii, nici nu şi-au adus aminte de cărările ei.
- O, Israele! Cât este de mare templul lui Dumnezeu şi cît de întins locul stăpânirii Lui!
- Mare este şi n-are sfârşit, înalt şi nemăsurat!
- Acolo au fost uriaşii cei vestiţi, înalţi la statură şi iscusiţi în război.
- Nu pe aceştia i-a ales Dumnezeu, nici calea ştiinţei nu le-a dat;
- Pierit-au pentru că n-au avut înţelepciune; pierit-au prin nebunia lor.
- Cine s-a suit în cer şi a luat înţelepciunea şi a coborât-o din nori?
- Cine a trecut marea ca s-o descopere şi s-o cumpere în schimbul aurului curat?
- Nu este nimeni care să ştie calea ei sau să cuprindă cărarea ei;
- Ci Cel care ştie toate o ştie pe ea şi o află cu înţelepciunea Lui, El Care a zidit pământul pentru veşnicie şi 1-a umplut de dobitoace.
- El Care trimite lumina şi merge şi o cheamă pe ea, şi ea Îl ascultă cu cutremur.
- Din pricina Căruia stelele strălucesc la locul lor şi se veselesc.
- Chematu-le-a, şi ele au răspuns: “Iată-ne!” Ele strălucesc cu bucurie pentru Cel care le-a făcut.
- Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui.
- Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacob, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul.
- După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit.
Citește și: Cartea lui Baruh – Capitolul 2
