Aceste versete din Cântarea Cântărilor exprimă dorința profundă și pasiunea dintre doi îndrăgostiți, folosind imagini poetice bogate și simboluri pentru a ilustra intensitatea și puritatea iubirii lor. Dialogul dintre iubiți este plin de dorința de intimitate și de a fi împreună, subliniind ideea că iubirea lor este atât de puternică și de valoroasă, încât nimic material nu o poate cumpăra sau stinge.
Versetele vorbesc despre o iubire care este la fel de puternică și de neclintită ca moartea, sugerând că adevărata iubire este eternă și invincibilă în fața oricăror obstacole. Compararea iubirii cu focul și cu flacăra care nu poate fi stinsă de apele cele mai mari subliniază ideea că iubirea adevărată rezistă în fața tuturor încercărilor.
Imaginea surorii mai mici, care încă nu și-a dezvoltat trăsăturile feminine, este folosită pentru a discuta despre protecția și grija pentru cei dragi, precum și despre pregătirea pentru iubire și căsătorie în momentul potrivit.
Referința la via lui Solomon și la recompensa lucrătorilor săi introduce tema proprietății și a valorii personale, sugerând că iubita își păstrează autonomia și valoarea în ciuda oricăror oferte sau pretenții externe.
În final, chemarea iubitului să vină repede, comparându-l cu o căprioară sau un pui de cerb pe munții îmbălsămați, închide poezia cu o notă de dorință și anticipare, așteptând reuniunea cu iubitul într-un cadru natural și idilic.
În esență, aceste versete din Cântarea Cântărilor celebrează iubirea necondiționată și eternă, folosind un limbaj poetic pentru a explora complexitatea și frumusețea relațiilor umane.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 8
- O, de mi-ai fi fost tu fratele meu şi să fi supt la sinul mamei mele, atunci pe uliţă de te-ntâlneam, cu drag, prelung te sărutam şi nimeni nu-ndrăznea osândei să mă dea.
- Te-aş fi luat şi-n casa mamei te-aş fi dus, în casa celei ce m-a născut; tu graiuri dulci mi-ai fi spus şi eu cu drag ţi-aş fi dat vin bun şi must de rodii.
- Stânga sa este sub capul meu şi cu dreapta-i mă cuprinde.
- Fete din Ierusalim, vă jur pe cerboaicele şi gazele din câmp, nu treziţi pe draga mea până nu-i va fi ei voia!
- Cine se înalţă din pustiu, sprijinită de-al său drag? Sub mărul acesta am trezit iubirea ta, aici unde te-a născut şi ţi-a dat lumina zilei mama ta.
- Ca pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brăţară! Că iubirea ca moartea e de tare şi ca iadul de grozavă este gelozia. Săgeţile ei sunt săgeţi de foc şi flacăra ei ca fulgerul din cer.
- Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela.
- Avem o mică surioară, care sâni nu are încă. Ce-am face cu sora noastră, când ea ar fi peţită?
- Zid de piatră de-ar fi ea, coroană de argint i-am face; iar uşă dac-ar fi, cu lemn de cedru am căptuşi-o.
- Zid sunt eu acum şi sânii mei sunt turnuri; drept aceea în ochii lui eu am aflat pacea.
- Solomon avea o vie pe coasta Baal-Hamon; el a dat via lucrătorilor, s-o lucreze şi să-i dea fiecare la rod o mie de sicli de argint.
- Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, şi două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei!
- O, tu, ce în grădini sălăşluieşti, prietenii vor să-ţi asculte glasul; fă-mă să-l aud şi eu cu ei!
- Fugi degrab, iubitul meu, sprinten ca o căprioară fii, fii ca puiul cel de cerb, peste munţii cei îmbălsămaţi!
Citește și: Cântarea Cântărilor – Capitolul 7
