Aceste versete din Cântarea Cântărilor continuă să exploreze și să celebreze frumusețea și iubirea dintre iubit și iubita sa, folosind un limbaj poetic bogat și imagini vizuale puternice. Dialogul dintre cei doi îndrăgostiți este plin de admirație și dorință reciprocă, evidențiind profunzimea legăturii lor emoționale și fizice.
Descrierile detaliate ale frumuseții fizice ale iubitei, de la picioarele ei în sandale până la capul ei “măreț ca Carmelul”, sunt pline de admirație și venerație. Compararea trupului ei cu elemente naturale și obiecte de artă subliniază nu doar atracția fizică, ci și valoarea și unicitatea ei în ochii iubitului. Aceste comparații servesc la amplificarea ideii că iubirea și atracția dintre ei sunt la fel de naturale și de frumoase ca și lumea înconjurătoare.
Invitația iubitei către iubitul ei de a petrece timp împreună în natură, explorând și observând ciclul natural al vieții, este o metaforă pentru explorarea și aprofundarea relației lor. Este o invitație de a trăi momentul prezent, de a se bucura de frumusețea și plăcerile simple ale vieții împreună.
Mandragorele, cunoscute pentru proprietățile lor afrodisiace în antichitate, simbolizează dorința și pasiunea dintre cei doi, în timp ce “fructele vechi și noi” pe care iubita le-a păstrat pentru iubitul ei sugerează o combinație de experiențe și plăceri atât vechi, cât și noi pe care le pot împărtăși împreună.
În concluzie, aceste versete din Cântarea Cântărilor sunt o odă adusă iubirii, frumuseții și dorinței, exprimând într-un mod poetic și senzual profunzimea și complexitatea relației dintre iubit și iubita sa. Prin utilizarea imaginilor naturale și a metaforelor, poezia captează esența iubirii umane în toată complexitatea și frumusețea ei.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 7
- Întoarce-te, Sulamita! Întoarce-te, fata să Zi-o privim! Ce priviţi la Sulamita, ca la hora din Mahanaim?
- Cât de frumoase sunt, domniţă, picioarele tale în sandale! Rotundă-i coapsa ta, ca un colan, de meşter iscusit lucrat.
- Sânul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămâios plină; trupul tău e snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp.
- Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, par doi pui gemeni ai unei gazele.
- Gâtul tău e stâlp de fildeş; ochii tăi sunt parcă iezerele din Heşbon, de la poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul din Liban, ce priveşte spre Damasc.
- Capul tău este măreţ cum e Carmelul, iar părul Ii-e de purpură; cu ale lui mândre şuviţe ţii un rege în robie.
- Cât de frumoasă eşti şi atrăgătoare, prin drăgălăşia ta, iubito!
- Ca finicul eşti de zveltă şi sânii tăi par struguri atârnaţi în vie.
- În finic eu m-aş sui – ziceam eu – şi de-ale lui crengi m-aş apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere.
- Sărutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul, ce-ar curge din belşug spre-al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind.
- Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.
- Hai, iubitul meu, la câmp, hai la tară să petrecem!
- Mâine hai la vie să vedem dacă a dat vila de vie, merii de-au înmugurit, de-s aproape de-nflorit. Şi acolo iţi voi da dezmierdările mele.
- Mandragorele miresme varsă şi la noi acasă sunt multe fructe vechi şi noi pe care, iubitul meu, pentru tine le-am păstrat.
Citește și: Cântarea Cântărilor – Capitolul 6
