Aceste versete din Cântarea Cântărilor continuă să exploreze tema iubirii pasionale și a dorinței dintre iubit și iubita sa. Dialogul dintre iubita și prietenele ei dezvăluie dorința comună de a găsi iubitul care pare să fie plecat. Iubita își exprimă apartenența și devotamentul față de iubitul ei, afirmând că este a lui și el este al ei, o declarație de dragoste reciprocă și exclusivitate.
Descrierea iubitei de către iubit ca fiind frumoasă și atrăgătoare este plină de imagini poetice care evocă frumusețea naturală și puritatea. Compararea ei cu Tirța, Ierusalimul și o armată pregătită pentru luptă subliniază nu doar frumusețea ei exterioară, ci și forța și demnitatea ei interioară. Ochii ei sunt atât de puternici și captivanți încât iubitul îi cere să-și întoarcă privirea, simbolizând puterea pe care ea o are asupra lui.
Părul, dinții și obrajii iubitei sunt comparați cu elemente din natură, cum ar fi turmele de capre, oile tunse și jumătățile de rodii, accentuând frumusețea naturală a iubitei. Aceste comparații nu doar că îi evidențiază frumusețea, dar și puritatea și unicitatea ei în ochii iubitului.
Iubita este descrisă ca fiind unică și prețioasă, “una” și “singură născută” în familia ei, ceea ce îi conferă o valoare și o statură specială în comparație cu alte femei, inclusiv regine și concubine. Această exclusivitate este celebrată de prietenele ei, reginele și concubinele, care o laudă pentru frumusețea și strălucirea ei.
Finalul versetelor aduce în scenă o schimbare de decor, cu iubita care se îndreaptă spre grădina nucilor pentru a observa natura înconjurătoare. Această schimbare sugerează o căutare continuă, nu doar a iubitului, ci și a frumuseții și a iubirii în lumea naturală. Inima ei o conduce neașteptat spre “oștirea de război a viteazului meu neam”, o metaforă posibilă pentru găsirea iubitului sau pentru descoperirea unei iubiri puternice și protectoare în viața ei.
În concluzie, aceste versete din Cântarea Cântărilor sunt o celebrare a iubirii, a frumuseții și a dorinței, folosind imagini poetice bogate pentru a exprima profunzimea și intensitatea sentimentelor dintre iubit și iubita sa.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 6
- Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă-ntre femei? Unde-a plecat al tău iubit, ca să-l cutăm şi noi cu tine?
- Iubitul meu în grădina lui s-a dus, în straturi d-aromate pline, să-şi pască turma acolo şi crini frumoşi s-adune.
- Eu a iubitului meu sunt şi el este al meu, el printre crini îşi paşte iezii.
- Frumoasă eşti, iubita mea, frumoasă eşti ca Tirţa şi ca Ierusalimul dragă, dar ca şi oastea în război temută.
- Întoarce-ţi ochii de la mine, că ei de tot mă scot din fire.
- Părul tău turme de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce din scăldătoare ies, făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
- Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi, sub vălul tău cel străveziu.
- Solomon are şaizeci de regine şi optzeci de concubine, iar fecioare socoteala cine le-o mai ţine!
- Dar ea e numai una, porumbiţa mea, curata mea; una-i ea la a ei mamă, singură născută în casă. Fetele când au văzut-o, laude i-au înălţat, iar reginele şi concubinele osanale i-au cântat.
- Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea străluceşte şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă şi ca oastea de război temută?
- La grădina nucilor m-am dus, ca să văd verdeaţa văii, dacă a dat vita de vie şi dacă merii au înflorit.
- Şi nu ştiu cum s-a petrecut, că a mea inimă m-a dus la oştirea de război a viteazului meu neam.
Citește și: Cântarea Cântărilor – Capitolul 5
