Aceste versete din Cântarea Cântărilor descriu o scenă intensă de iubire, evidențiind frumusețea și atractivitatea iubitului, precum și dorința profundă și căutarea iubitei pentru el. Textul este plin de imagini poetice și simboluri care evocă pasiunea dintre cei doi iubiți.
Scena începe cu iubita care își exprimă dorința de a-și deschide inima și casa pentru iubitul ei, chiar dacă acest lucru înseamnă să se expună vulnerabilității. Ea îl descrie pe iubitul ei bătând la ușă în miez de noapte, dorind să intre. În ciuda ezitărilor inițiale, cauzate de confortul ei fizic și de teama de a se murdări din nou după ce s-a pregătit de culcare, dorința ei de a fi împreună cu el o determină să acționeze. Totuși, când decide să-i deschidă, el dispăruse deja, lăsând-o pe ea într-o stare de disperare și dorință și mai mare.
În căutarea ei disperată pentru iubit, iubita se întâlnește cu paznicii orașului, care o tratează cu brutalitate, un simbol al obstacolelor și suferințelor pe care iubirea le poate aduce. Apelul ei către fetele din Ierusalim, rugându-le să-i transmită iubitului ei starea de “bolnavă de iubire”, subliniază intensitatea sentimentelor ei și dorința arzătoare de a fi împreună cu el.
Descrierea iubitului în termeni de frumusețe fizică și calități atrăgătoare este detaliată și plină de admirație, folosind comparații cu aurul, marmura, cedrul și alte elemente naturale prețioase pentru a sublinia unicitatea și valoarea lui. Această descriere nu doar că îl înalță pe iubit în ochii iubitei și ai cititorului, dar servește și ca o metaforă pentru frumusețea și perfecțiunea iubirii pe care o împărtășesc.
În concluzie, aceste versete din Cântarea Cântărilor explorează temele dorinței, căutării, suferinței și admirației în contextul iubirii romantice, folosind un limbaj poetic bogat pentru a exprima profunzimea și complexitatea emoțiilor umane asociate cu iubirea.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 5
- Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni, fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei!
- De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii.
- Haina eu mi-am dezbrăcat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar?
- Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit.
- Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii.
- Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat.
- Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc, m-au izbit şi m-au rănit şi vălul mi l-au luat, cei ce zidul îl păzesc.
- Fete din Ierusalim, vă jur: De-ntâlniţi pe dragul meu, ce să-i spuneţi oare lui? Că-s bolnavă de iubire.
- Ce are iubitul tău mai mult ca alţii, o tu, cea mai frumoasă-ntre femei? Cu cît iubitul tău e mai ales ca alţi iubiţi, ca să ne rogi aşa cu jurământ?
- Iubitul meu e alb şi rumen, şi între zeci de mii este întâiul.
- Capul lui, aur curat; părul lui, păr ondulat, negru-nchis, pană de corb.
- Ochii lui sunt porumbei, ce în lapte trupu-şi scaldă, la izvor stând mulţumiţi.
- Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Iar buzele lui, la fel cu crinii roşii, în mir mirositor sunt scăldate.
- Braiele-i sunt drugi de aur cu topaze împodobite; pieptul lui e scut de fildeş cu safire ferecat.
- Stâlpi de marmură sunt picioarele lui, pe temei de aur aşezate. Înfăţişarea lui e ca Libanul şi e măreţ ca cedrul.
- Gura lui e negrăit de dulce şi totul este în el fermecător; iată cum este al meu iubit, fiice din Ierusalim, iată cum este al meu mire!
Citește și: Cântarea Cântărilor – Capitolul 4
