Aceste versete din Cântarea Cântărilor sunt o odă adusă frumuseții și iubirii, exprimând admirația profundă a vorbitorului pentru iubita sa. Imaginile poetice bogate și descrierile detaliate ale frumuseții fizice sunt caracteristice stilului liric ale acestei cărți biblice, care celebrează dragostea dintre un bărbat și o femeie ca o reflectare a iubirii divine.
Descrierea începe cu comparații ale frumuseții iubitei cu elemente naturale și animale, sugerând puritate, naturalețe și o frumusețe care transcende simpla aparență fizică. Părul, dinții, buzele, gâtul și sânii iubitei sunt toate descrise în termeni care evocă abundența și frumusețea naturii, de la turme de capre și oi la crini și pui de căprioară.
Versetele continuă cu o invitație pentru iubită de a se alătura iubitului într-un loc îndepărtat și frumos, sugerând dorința de intimitate și de a împărtăși experiențe unice împreună. Această invitație este extinsă cu o declarație de dragoste și admirație, în care iubitul își exprimă sentimentele profunde și atracția față de iubită, evidențiind legătura emoțională și spirituală dintre ei.
Imaginile grădinii închise și a izvorului pecetluit simbolizează exclusivitatea și intimitatea relației lor, sugerând că dragostea și frumusețea iubitei sunt comori ascunse, păstrate doar pentru iubit. Această grădină este plină de miresme și fructe, o metaforă pentru bogăția și profunzimea experiențelor și plăcerilor pe care le împărtășesc împreună.
În final, apelul la vânturi să aducă miresmele grădinii este o invitație pentru iubit să se bucure de frumusețea și darurile iubitei, subliniind dorința de a împărtăși tot ceea ce este mai bun și mai frumos în relația lor.
Prin limbajul său poetic și simbolismul său bogat, acest fragment din Cântarea Cântărilor celebrează iubirea pasională și frumusețea, oferind o viziune idealizată asupra relației dintre iubit și iubită, care este văzută ca o sursă de bucurie și împlinire spirituală.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 4
- Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cît de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriri de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară.
- Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
- Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu.
- Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo şi tot scuturi de viteji.
- Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini.
- Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.
- Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată.
- Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir şi din Hermon, din culcuşul leilor şi din munţi cu leoparzi!
- Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu colanu-ţi de la sân.
- Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir.
- Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.
- Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit.
- Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme:
- Nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori.
- În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Libar.
- Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre şi din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce.
Citește și: Cântarea Cântărilor – Capitolul 3
