Aceste versete continuă tema dragostei și a dorinței intense prezentate în Cântarea Cântărilor. Ele descriu căutarea disperată a iubitei pentru cel iubit, exprimând dorința profundă și sentimentul de pierdere atunci când cei doi sunt separați. Această căutare este plină de emoție și arată cât de adânc este sentimentul de dragoste dintre cei doi îndrăgostiți.
Versetele evidențiază, de asemenea, importanța comunității și a aprobării sociale în contextul relației lor, prin referirea la paznicii orașului și la mama iubitei. Aceasta subliniază că dragostea nu este doar o experiență personală, ci și una care este încadrată și influențată de normele și așteptările societății în care trăiesc.
Descrierea lecticii lui Solomon și a pregătirilor pentru nuntă adaugă o dimensiune regală și ceremonială poveștii de dragoste, sugerând că uniunea lor este nu doar o chestiune personală, ci și una de importanță și sărbătoare publică. Imaginile bogate și detaliile despre tronul de nuntă, garda de onoare și încoronarea lui Solomon evocă splendoarea și solemnitatea momentului, subliniind importanța și sacralitatea căsătoriei.
În final, invitația adresată fetelor din Sion de a veni și a privi pe Solomon încoronat în ziua nunții sale este o celebrare a iubirii și a uniunii, marcând un moment de bucurie și de împlinire emoțională și socială.
Prin limbajul său poetic și imagistica sa bogată, această secțiune din Cântarea Cântărilor explorează complexitatea și profunzimea experienței umane a dragostei, de la dorința personală intensă până la recunoașterea și celebrarea ei în cadrul comunității.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 3
- Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat.
- Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat.
- Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; “N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?”
- Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.
- Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea, până nu-i va fi ei voia!
- Cine este aceea care se ridică din pustiu, ca un stâlp de fum, par-c-ar arde smirnă şi tămâie, par-c-ar arde miresme iscusit gătite?
- Iat-o, este ea, lectica lui Solomon, înconjurată de şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel.
- Toţi sunt înarmaţi, la război deprinşi. Fiecare poartă sabie la şold, pentru orice întâmplare şi frică de noapte.
- Regele Solomon şi-a făcut tron de nuntă din lemn de cedru din Liban.
- Stâlpii lui sunt de argint, pereţii de aur curat, patul e de purpură, iar acoperişul este de scumpe alesături; darul dragostei alese a fetelor din Ierusalim.
- Ieşiţi, fetele Sionului, priviţi pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat, în ziua sărbătoririi nunţii lui, în ziua bucuriei inimii lui!
Citește și: Cântarea Cântărilor – Capitolul 2