Aceste versete din Cântarea Cântărilor, o carte a Bibliei care este o colecție de poezii de dragoste, sunt atribuite în mod tradițional regelui Solomon. Această carte se distinge de restul Scripturii prin natura sa lirică și prin concentrarea pe frumusețea și puterea dragostei umane, văzută ca o reflectare a dragostei divine.
Versetele descriu dialogul dintre doi îndrăgostiți, exprimând dorința și admirația reciprocă prin imagini poetice bogate și simboluri ale frumuseții naturale. Dragostea lor este descrisă în termeni care evocă simțurile, folosindu-se metafore vizuale, olfactive și tactile pentru a capta intensitatea și pasiunea sentimentelor lor.
Dialogul dintre îndrăgostiți este plin de complimente reciproce și de dorința de a fi împreună, evidențiind frumusețea fizică și atracția emoțională dintre ei. De asemenea, sunt prezente teme ale dorului și ale căutării, îndrăgostiții exprimându-și dorința de a fi împreună și de a se bucura unul de prezența celuilalt.
Cântarea Cântărilor a fost interpretată în multe moduri de-a lungul istoriei, inclusiv ca o alegorie a dragostei dintre Dumnezeu și poporul Său, sau între Hristos și Biserica. Însă, la nivel literal, aceasta rămâne o celebrare a dragostei umane, capturând frumusețea și complexitatea relațiilor intime.
Prin limbajul său poetic și imagistica sa, Cântarea Cântărilor rămâne o mărturie a puterii universale a dragostei, a dorinței și a frumuseții relațiilor umane, fiind o parte valoroasă și unică a literaturii biblice.
Cântarea Cântărilor – Capitolul 1
- Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
- Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
- Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!
- Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon.
- Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!
- Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?
- Dacă nu ştii unde, tu cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ti mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!
- Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!
- Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare.
- Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
- Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.
- Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.
- Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.
- Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi.
- Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cît de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al nostru pat.
- Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii.
Citește și: Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 6 (final)
