Apocalipsa – Capitolul 16

Această secțiune din Apocalipsa descrie vărsarea celor șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, fiecare cupă aducând o pedeapsă diferită asupra pământului. Aceste pedepse sunt descrise într-un mod foarte grafic și simbolic, subliniind gravitatea și seriozitatea judecății divine.

Prima cupă: Vărsarea primei cupe aduce o bubă rea și ucigătoare asupra celor care au semnul fiarei, simbolizând consecințele acceptării răului.

A doua și a treia cupă: Transformarea mării și a apelor în sânge, cu moartea viețuitoarelor marine, reprezintă distrugerea surselor de viață și este o pedeapsă pentru vărsarea sângelui nevinovat.

A patra cupă: Soarele devine arzător, provocând suferință oamenilor. Aceasta poate simboliza judecata divină care aduce lumină asupra răului, dar și suferința cauzată de respingerea lui Dumnezeu.

A cincea cupă: Întunericul care cade peste împărăția fiarei sugerează că răul va fi în cele din urmă învins și lipsit de putere.

A șasea cupă: Secarea Eufratului pentru a pregăti calea împăraților din Răsărit simbolizează pregătirea pentru o confruntare finală între bine și rău.

A șaptea cupă: Cutremurul mare și prăbușirea cetăților simbolizează căderea finală a răului și triumful definitiv al lui Dumnezeu.

În tot acest proces, oamenii continuă să-L hulească pe Dumnezeu, arătând încăpățânarea și refuzul lor de a se pocăi. Această secțiune accentuează ideea că judecata lui Dumnezeu este inevitabilă și că răul va fi în cele din urmă pedepsit. Totodată, este un apel la pocăință și la întoarcerea la Dumnezeu înainte de venirea judecății finale.

Apocalipsa – Capitolul 16

1. Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu.
2. Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.
3. Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit, din cele ce sunt în mare.
4. Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sânge.
5. Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Cel Sfânt, că ai judecat acestea:
6. Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, tot sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!
7. Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!
8. Şi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
9. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
10. Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit.
12. Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în râul cel mare Eufrat şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de la Răsăritul Soarelui.
13. Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte.
14. Căci sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.
15. Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!
16. Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte Harmaghedon.
17. Şi al şaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh şi glas mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigând: S-a făcut!
18. Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic.
19. Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit, şi Babilonul cel mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului aprinderii mâniei Lui.
20. Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară.
21. Şi grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste oameni. Şi oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare.

Citește și: Apocalipsa – Capitolul 15