Această secțiune din Apocalipsa prezintă o serie de imagini simbolice puternice, pline de semnificații teologice și escatologice.
Femeia înveșmântată cu soarele: Această imagine simbolizează, în multe interpretări, Biserica sau Israelul, purtătoarea promisiunii divine. Luna sub picioarele ei și cununa de douăsprezece stele pot reprezenta cele douăsprezece triburi ale Israelului sau cei douăsprezece apostoli. Femeia însărcinată și chinurile nașterii pot simboliza așteptarea și durerea asociată cu venirea Mesiei.
Balaurul roșu cu șapte capete și zece coarne: Acesta este adesea interpretat ca o reprezentare a Satanei sau a răului în general. Cele șapte capete și zece coarne pot simboliza putere completă și autoritate coruptă. Balaurul stând înaintea femeii pentru a înghiți copilul ei sugerează opoziția și persecuția împotriva planului de mântuire al lui Dumnezeu.
Nașterea copilului: Copilul născut, care “avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier”, este adesea văzut ca o referință la Iisus Hristos. Răpirea copilului la Dumnezeu și la tronul Lui simbolizează victoria lui Hristos asupra morții și a răului, precum și ascensiunea Sa la cer.
Războiul din cer: Mihail și îngerii săi luptând împotriva balaurului reprezintă lupta spirituală dintre bine și rău. Expulzarea balaurului din cer și aruncarea lui pe pământ simbolizează limitarea puterii Satanei și inevitabila sa înfrângere.
Persecuția femeii și protecția ei: Fuga femeii în pustiu și protecția ei de către Dumnezeu pentru “o mie două sute și șaizeci de zile” poate simboliza protecția divină a Bisericii sau a poporului ales în perioade de persecuție și încercare.
Mânia balaurului și lupta continuă: Mânia balaurului împotriva femeii și a urmașilor ei reprezintă opoziția continuă a răului împotriva celor credincioși. “Cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus” sunt cei care rămân fideli în ciuda persecuției.
În ansamblu, această secțiune din Apocalipsa descrie o luptă cosmică între bine și rău, ilustrând modul în care răul se opune planului de mântuire al lui Dumnezeu, dar, în cele din urmă, este învins. Simbolismul folosit aici este profund și multiplu interpretabil, reflectând teme universale ale credinței, speranței, persecuției și victoriei finale a binelui.
Apocalipsa – Capitolul 12
- Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
- Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască.
- Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
- Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.
- Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,
- Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile.
- Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.
- Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
- Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
- Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.
- Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.
- Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.
- Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul.
- Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.
- Şi şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa.
- Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
- Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.
- Şi a stat pe nisipul mării.
Citește și: Apocalipsa – Capitolul 11
